Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2009
procedural · vot amânat
Toni Greblă
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Doamna președinte,
Stimați colegi,
Prezentul proiect de lege urmărește să armonizeze legislația internă cu prevederile acquis-ului comunitar și, în special, cu prevederile Acordului de la Amsterdam, astfel încât pașaportul electronic, simplu, diplomatic sau de serviciu, să fie în așa fel reglementat, încât posibilitatea de a fi contrafăcut să fie foarte mică, iar, pe de altă parte, să poată să fie compatibilizat cu celelalte mecanisme electronice ale țărilor Uniunii Europene.
Din acest punct de vedere, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări a avizat favorabil proiectul de lege, cu amendamentele cuprinse în raport.
Consiliul Legislativ, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități au avizat favorabil proiectul de lege. Menționez că proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este primă Cameră sesizată.
În consecință, vă supunem spre dezbatere și adoptare raportul de admitere, împreună cu amendamentele cuprinse în anexa la raport, împreună cu proiectul de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.