Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Varujan Pambuccian
Discurs
Mulțumesc, doamnă președinte.
Vreau să vă spun o mică istorie a acestei legi, pentru că este o lege mai importantă decât credem noi.
Inițial, înainte de 2008, când legea a fost o obligație din partea Uniunii Europene, și este în continuare, am plecat de la ideea că nu e bine să avem o asemenea lege, după care mi-am dat seama că este mult mai bine să avem o lege decât să lăsăm ca lucrurile să se întâmple fără de lege.
De altfel, după ce legea a fost prima dată în vigoare, am asistat la cel mai interesant fel în care, cel puțin din tot ce am trăit eu, am văzut că poate fi manipulată presa și pot fi manipulați liderii de opinie. În acel vacarm, foarte puțină lume a sesizat intervenția Procurorului General al României care
Vă mulțumesc și eu.
Dacă mai sunt alte intervenții în cadrul dezbaterilor generale?
Mi s-a solicitat punctul de vedere al Guvernului. Domnule Mircea Dușa, vă rog.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.