Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 octombrie 2010
Informare · adoptat tacit
Mircea Dușa
Discurs
Doamnă președinte, Stimați colegi,
Sigur că există o anumită stare tensionată în Cameră, sigur că partidele din opoziție au anumite păreri legate de modul în care se desfășoară lucrările Camerei și modul în care se respectă Regulamentul Camerei, care este, până la urmă, legea de funcționare a Camerei Deputaților.
Dacă dorim să detensionăm o asemenea stare din Camera Deputaților, trebuie să găsim și pârghiile, și metodele necesare.
Nu voiam să ies așa de repede la microfon, însă trebuie, totuși, să-i spun ceva domnului Mircea Toader, legat de ședința Comitetului liderilor de astăzi.
Conform programului pus pe site, aveam, la ora 14.00, ședință de birou. La ora 13.30 am primit un telefon de la o doamnă de la cabinetul președintelui, că ne invită la ședința Comitetului liderilor. Eu cred că n-ați dorit ca această ședință să se țină. Ne anunțați cu zece minute înainte, când noi, probabil, eram în partea cealaltă a Bucureștiului. Astea nu sunt soluții și măsuri de a detensiona activitatea din Cameră.
Și, doamnă președinte, viceliderul Grupului de la PSD v-a solicitat o pauză de consultări și vă rog să ne-o acordați.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.