Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 februarie 2017
Declarații politice · adoptat tacit
Petru Movilă
Discurs
## Doamnă președinte, Stimați colegi,
Sunt două lucruri importante în acest proiect de lege și trebuie clarificat faptul că proiectul de lege nu aduce nicio influență bugetară. Aceleași sume de bani care sunt astăzi atribuite cabinetelor de medicină școlară rămân în continuare. Singura problemă majoră este responsabilitatea și coordonarea activității cabinetelor de medicină școlară.
Dacă ne amintim, din punct de vedere cronologic, cabinetele de medicină școlară sunt primele structuri medicale care au fost descentralizate și au trecut în subordinea administrației locale. Din acest punct de vedere, vedem doctori că sunt coordonați de poliția locală, de asistența comunitară și de orice alți angajați ai primăriilor sau consiliilor județene, oameni care nu se pricep, nu au făcut această activitate, drept care nu pot să genereze proiecte, programe, activități, să susțină cu adevărat activitatea cabinetelor de medicină școlară.
Din acest punct de vedere, propunerea pe care am făcut-o în anul 2014... – și salut, am văzut că și colegul Ciuhodaru are o propunere în acest sens, în 2015; poate o să o voteze... – propunem ca aceste cabinete de medicină școlară să treacă în coordonarea spitalelor.
Administrațiile locale au primit spitale, ulterior cabinete de medicină școlară și, din acest punct de vedere, este absolut firesc, normal, ca un cabinet de medicină școlară să fie coordonat de un spital de pediatrie, spital pentru copii. Dacă nu avem această structură într-o ordine logică, poate avem spitale care au secții de pediatrie sau, dacă nu, măcar să fie un spital și să scoatem cabinetele de medicină școlară, cum spuneam, de la „și altele...” activități ale administrației locale.
Cum spuneam, nu este influență bugetară și nu văd, chiar nu am o explicație corectă, logică de ce Guvernul și majoritatea parlamentară nu ar vota această lege, în condițiile în care putem aduce puțină normalitate în sistemul de sănătate.
Partidul Mișcarea Populară va vota împotriva respingerii acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.