Florin Iordache

## Doamna președinte, Stimați colegi,

Voi da citire unei sinteze a raportului suplimentar care deja v-a fost înaintat pentru ca, în momentul în care se fac

dezbateri generale, și apoi va urma votul, să puteți vota în deplină cunoștință de cauză.

Răspunderea ministerială și procedura de începere a urmăririi penale împotriva miniștrilor ce au și calitatea de parlamentari este reglementată de art. 109 alin. (2) din Constituție, de Legea nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială, de Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea nr. 8/1994.

Curtea Constituțională a pronunțat mai multe decizii: este vorba de Decizia nr. 93/16.06.1999 asupra obiecțiilor de neconstituționalitate a Legii privind răspunderea ministerială.

În esență, prin această decizie s-a reținut că: „Afirmația potrivit căreia prin dispoziția legală criticată s-a creat o imunitate guvernamentală reprezintă o premisă ce nu concordă cu dispozițiile constituționale. Constituția nu a instituit imunitatea, ci condiționarea dreptului de a cere urmărirea penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției”.

Au fost, de asemenea, pronunțate: Decizia nr. 605/2007, Decizia nr. 1.133/2007, cât și Decizia nr. 270/10.03.2008, care a statuat că: „Organele de urmărire penală pot efectua diverse acte premergătoare începerii urmăririi penale, în condițiile legii. Ele nu își pot continua activitatea fără a sesiza una din cele trei autorități publice pentru a cere urmărirea penală” și a reafirmat că art. 109 alin. (2) din Constituție nu instituie o imunitate guvernamentală, ci condiționarea dreptului de a cere urmărirea penală pentru fapte săvârșite în exercițiul funcției, aceasta fiind o măsură de ocrotire a interesului public, care subzistă și după încetarea mandatului membrilor Guvernului.

Prin rechizitoriul nr. 8/P/13.11.2006, Adrian Năstase a fost trimis în judecată sub acuzația de a fi săvârșit infracțiuni de corupție constând în primirea de foloase necuvenite ce s-ar fi concretizat în apartamentul construit în str. Zambaccian nr. 16.

Prin Sentința penală nr. 611/18.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, s-a dispus: „În temeiul art. 300 alin. (2) Cod de procedură penală, combinat cu art. 332 alin. (2) Cod de procedură penală, raportat la art. 197 alin. (2), restituirea cauzei la DNA pentru refacerea urmăririi penale și a actului de sesizare a instanței”.

Prin Decizia nr. 219 din 7.04.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători, recursul DNA a fost respins, iar în cuprinsul acestei decizii se reține, între altele, că actele de urmărire penală efectuate în condiții de nelegalitate sunt lovite de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) din Codul de procedură penală, așa cum a reținut, de altfel, și prima instanță prin hotărârea atacată.

Prin rechizitoriul nr. 227/P/2007 din 3.05.2007, DNA a trimis în judecată pe Ion Melinescu și Năstase Adrian pentru pretinsa săvârșire de către Adrian Năstase a infracțiunii de dare de mită.