Oameni buni, la microfonul din Parlamentul României, liderul opoziției, AUR, recită poezii, jignește colegii.* În comisiile în care s-au audiat miniștrii, parlamentarii AUR n-au avut altceva de făcut decât să stea în picioare, să filmeze și să jignească.*
Oameni buni, asta este opoziția care plânge acum de mila românilor!*
Urmează măsuri dificile, care vor necesita solidaritate, însă, pentru a obține solidaritatea, administrația publică trebuie să devină etalon, să funcționeze clar, simplu și eficient.
Principalul pilon care e nevoie să stea la baza acestui nou început este respectul față de oameni. Ca politică de stat, și nu ca slogan. Pentru că, da, România are nevoie urgentă de o administrație care să fie în slujba oamenilor, și nu deasupra oamenilor.*
Știm cu toții că s-au făcut pași pentru modernizare, s-au digitalizat unele procese, s-a mai redus din birocrație, s-au deschis câteva ferestre de normalitate. Dar adevărul este că prea des oamenii simpli se simt umiliți, pierduți, tratați cu aroganță de către instituțiile care ar trebui să îi ajute.
Sunt în continuare prea multe dosare cu șină, prea multe „Mergeți la alt etaj, la camera 14”, prea mult „Nu se poate”. Și aceste expresii avem acum șansa să devină trecut.
Ilie Bolojan este un om cu o carieră solidă, cu o reputație de gospodar, cu un portofoliu de reforme reale și poate să aducă acest ritm și standard la nivelul întregii țări.* A demonstrat că știe să taie din birocrație, că poate face ordine, că înțelege administrația ca fiind un instrument în slujba cetățeanului, și nu împotriva lui. Dar, pentru ca această schimbare să prindă rădăcini, reforma administrației trebuie să fie cu adevărat prioritate zero și această reformă să poarte numele modernizării în slujba oamenilor.
Ce înseamnă, concret? Înseamnă transformare digitală, cu platforme online funcționale și să nu mutăm birocrația din offline în online.
Înseamnă simplificarea proceselor, reducerea hârțogăriei și a timpului pierdut degeaba.
Înseamnă servicii publice centrate pe cetățean, accesibile, rapide și prietenoase.
Înseamnă formarea funcționarilor astfel încât să devină profesioniști ai prezentului.
Înseamnă reglementări moderne, care încurajează inovația și colaborarea cu mediul privat.
Înseamnă securitate cibernetică și protecția datelor, pentru a reda încrederea în stat.
Înseamnă interoperabilitatea instituțiilor, pentru a le face să colaboreze între ele, să vorbească între ele, și nu prin intermediul oamenilor.
Înseamnă transparență, implicare civică, indicatori de performanță, măsurarea rezultatelor, și nu a promisiunilor.
O administrație publică modernă înseamnă, de fapt, o Românie funcțională.
Eu cred că putem renunța la mantra neputinței și să îmbrățișăm logica eficienței. Și cred că putem face din „Nu se poate!” o rușine administrativă, și nu o regulă.
Astăzi nu votăm doar Guvernul; votăm o direcție, votăm o schimbare de paradigmă* și votăm ca România să fie funcțională.
Vă mulțumesc.
Raluca Turcan · 23 iunie 2025 · monitorul.ai
Voce
voce proprie
Marker
Cadru
Apelul este universalizabil, vizând interesul cetățenilor și eficiența statului.
„România are nevoie urgentă de o administrație care să fie în slujba oamenilor, și nu deasupra oamenilor.”