Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2012
Informare · Trimis la votul final
Mircea Nicu Toader
Discurs
Vreau să susțin și eu amendamentul meu și al colegilor mei care se referă, până la urmă, la modul în care se
stabilește norma de reprezentare pentru alegerea unui deputat și senator. Sigur că la ora actuală norma este de 70 de mii de locuitori pentru un deputat și 160 de mii pentru un senator.
Propunerea din amendamentul meu este să ridicăm la nivel de 120 de mii de locuitori pentru un deputat și 230 de mii pentru un senator. În aceste condiții, numărul parlamentarilor se va reduce. Sigur că va fi o neconcordanță cu acea prevedere pe care ați făcut-o dumneavoastră cu 7%. N-am putut să fac calculul ținând cont și de această modalitate aleatorie, dar în mod cert aprobarea acestui amendament al meu va duce categoric la reducerea numărului de parlamentari, apropiat de cifra pe care a solicitat-o electoratul din România atunci când s-a prezentat la referendum. Și țineți cont și de propunerea pe care am făcut-o eu, susținută de domnul senator inițiator Antonescu.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.