Roberta Alma Anastase

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

Dau acum cuvântul domnului Paleologu, din partea Grupului parlamentar al PD-L. ## **Domnul Theodor Paleologu** _– ministrul culturii, cultelor_

## _și patrimoniului național_ **:**

Doamnă președinte al Camerei Deputaților, Excelențele Voastre,

Doamnelor și domnilor deputați, Stimați oaspeți,

Ceea ce face unică comemorarea Holocaustului în acest an este, firește, inaugurarea Memorialului Holocaustului în această dimineață.

La inaugurarea acestui monument marele Rabin Oren a vorbit despre Cain și Abel, așa cum am făcut-o și eu în textul meu, și aș vrea să continui pe această idee, și anume că este primul om care își ucide fratele.

În Cartea Facerii avem această lecție despre răul radical care se află în om, în natura umană, decăzută, după expulzarea din Paradis, după păcatul originar.

Dar ce este mai grav este că fratele ucigaș, Cain, își neagă crima. Când Dumnezeu îl întreabă ce s-a întâmplat cu fratele lui, spune: „Nu știu. Sunt eu paznicul fratelui meu?”. Aceasta este a doua crimă a lui Cain.

Or, această crimă am vrut noi să o reparăm astăzi, să nu ne facem părtași celei de-a doua crime care este negarea sau ignorarea crimei comise, pentru că, dacă ignori, dacă negi, de fapt te faci părtaș crimei deja comise.

Desigur, un memorial, programe educaționale, muzee și alte asemenea lucruri nu aduc înapoi viața celor care au fost omorâți, dar măcar este o măsură de separare de răul în această a doua formă, care este forma negării și a uitării. Vorbesc de uitare pentru că tocmai un memorial este neuitarea și acesta este rostul unui memorial, să perpetueze memoria, să perpetueze memoria victimelor, memoria celor căzuți, și este o atitudine de recunoștință totodată. Memoria este ceea ce continuă, ceea ce manifestă respectul pentru cei morți.

Așadar, memorialul inaugurat astăzi, memorial deopotrivă dedicat victimelor evreiești și victimelor rome, este un moment extrem de important, așa cum, de altminteri, Comisia Wiesel a recomandat, construirea unui asemenea memorial. Este un început, după părerea mea, doar un început de la care se poate porni.

Nici nu trebuie, așadar, să ne limităm la inaugurarea unui monument, totul nu trebuie să se limiteze la un moment festiv, ci acest memorial trebuie să iradieze această memorie reparatorie despre care vă vorbeam.

Și cu aceste gânduri cred că am spus esențialul despre ziua de astăzi, despre importanța inaugurării Memorialului. Ceilalți antevorbitori au spus lucruri despre raportul Comisiei Wiesel, despre dimensiunea istorică, politică, filozofică a ceea ce s-a întâmplat, dar voiam să punctez această dimensiune metafizică, religioasă, importanța memoriei ca primă măsură de igienă morală, de igienă spirituală.

Vă mulțumesc.