Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·6 septembrie 2010
Informare · informare
Roberta Alma Anastase
Discurs
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
## Două minute date de regulament.
Vă mulțumesc.
Aveam de făcut o precizare cu caracter tehnic, pentru că sunt convinsă că, în ceea ce o privește pe doamna Aura Vasile, este o poziție personală a dumneaei, și nu a Grupului parlamentar, din simplul motiv că acest Grup parlamentar PSD+PC este reprezentat în Biroul permanent și ocupă chiar funcții înalte în acest Birou permanent.
În ședința pe care am avut-o miercuri, a Biroului permanent, am discutat pe marginea unei solicitări făcute de Comisia pentru muncă și protecție socială pentru prelungirea termenului de depunere a raportului.
Acest lucru nu a fost aprobat, dar am spus – ca o concesie făcută acestei comisii, de la care așteptăm de luni de zile să depună acest raport – că pot să lucreze, astfel încât acest raport să fie gata.
Având această discuție, am avut o solicitare pentru a lucra din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială, pentru astăzi, la ora 15.00. Am aprobat acest lucru, care era în virtutea discuției purtate în Biroul permanent.
S-a încercat această convocare și probabil că dacă lucrurile vor merge așa, singura soluție va fi să înscriem fără raport acest proiect.
Dar, bineînțeles, aceasta este o discuție care poate fi ușor politizată, dar care, de fapt, în spate, ascunde o lipsă de interes a acelor parlamentari care aleg să lipsească de fiecare dată de la ședințele Comisiei pentru muncă și protecție socială, din păcate, și nu sunt cei ai Partidului Democrat Liberal.
## **Doamna Cristina Ancuța Pocora**
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.