Roberta Alma Anastase

## **Doamna Roberta Alma Anastase:**

## Mulțumesc Excelenței Sale.

Dați-mi voie, în continuare, să-i dau cuvântul domnului Mark Gitenstein, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii la București. ## **Excelența Sa Mark Henry Gitenstein** _– ambasadorul_

_extraordinar și plenipotențiar al Statelor Unite ale Americii la București_ **:**

## Doamna președinte,

## Doamnelor și domnilor membri ai Parlamentului,

Eu am în această după-amiază un mesaj personal.

Nu mi-am cunoscut niciodată străbunicul. Am văzut fotografii cu el, un bărbat elegant cu o barbă albă. A emigrat în Statele Unite, cred că din Brăila, în anii 1880. Mi-am cunoscut bunicul, un bărbat scund, foarte sigur pe el, cu chelie. A venit în America cu părinții lui, cu fratele și sora lui, când avea 12 ani, în 1891. Au venit în America pentru a se bucura de binecuvântările libertății și pentru a scăpa de începutul a ceea ce avea să devină Holocaustul.

Abraham Gitenstein, o rudă îndepărtată de-a mea, nu a avut același noroc. Am aflat despre el doar în momentul în care am devenit ambasador. A supraviețuit Holocaustului din Chișinău și și-a pierdut foarte multe rude. A emigrat în Israel, iar după război, potrivit celor spuse de fiul său, a fost atât de traumatizat încât nici măcar nu mai putea să vorbească despre ceea ce s-a întâmplat.

Vorbesc în numele tuturor celor din familia mea, care au venit înaintea mea, și în numele meu, personal. Așa cum spunea și Elie Wiesel, „nu toate victimele au fost evrei, însă, toți evreii au fost victime”, și aș vrea să adaug că până și evreii care s-au bucurat de binecuvântările libertății în America, și se întâmplă la fel aici, în România. Atât pentru evrei, cât și pentru non-evrei, care au fost victimele unui regim totalitar, noi spunem: Nu am știut. Însă, eu nu mai pot să spun asta.

Este un privilegiu, cu atât mai mare pentru mine, să particip la această ceremonie, în calitate de american, în calitate de evreu american și în calitate de român evreu american. Este un moment de profundă autodescoperire. Călătoria mea de autodescoperire este doar o umbră față de ceea ce poporul României este implicat. Este nevoie de curaj și hotărâre pentru a vă înfrunta trecutul.

După cuvintele marelui sud-african Nelson Mandela, când a inițiat Comisia pentru adevăr și reconciliere, alegerea unei națiuni nu este dacă să dezvăluie sau nu trecutul, ci să se asigure că el va fi cunoscut astfel încât să promoveze reconcilierea și pacea.

Când Elie Wiesel a primit Premiul Nobel, ne-a reamintit despre strămoșii noștri. În România au suferit și evreii și non-evreii. Asemenea strămoșului nostru Iov, drama lor pare nesfârșită. Acum, calea disperării este pavată cu speranță, cum spunea și Wiesel. Sursa acestei speranțe este memoria, amintirea.

Noi, în America, admirăm ceea ce încercați să faceți aici în România și pentru acest evreu român simt cum mi se încălzește inima când îmi amintesc că, pe cât de dureroasă a fost călătoria de autodescoperire a lui Iov, Dumnezeu l-a binecuvântat cu o viață lungă și prosperă.