Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2014
other · respins
Roberta Alma Anastase
Declarație politică susținută cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Discurs
## **Doamna Roberta Alma Anastase:**
Mulțumesc mult, domnule președinte.
Astăzi, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal a votat în favoarea acestei inițiative legislative. Și vreau să vă mulțumesc pentru că astăzi ea a trecut de Parlamentul României.
În aceeași formă, această inițiativă legislativă a fost respinsă în urmă cu ceva timp, atunci când împreună cu colegii mei o inițiam.
Important e că această lege astăzi a trecut. Este un pas important pentru toate mamele din această țară.
În același timp, cred că întreg pachetul inițiat la momentul respectiv de colegii mei din Partidul Democrat Liberal trebuie susținut de tot Parlamentul României. Și aici mă refer și la substituenții pentru lapte matern și la toate celelalte lucruri care vizează mama și copilul.
Încă o dată, felicitări inițiatorilor. Și când spun că mă refer la inițiatori, mă refer în primul rând la societatea civilă din România, cea care a pornit acest demers pe care astăzi noi, parlamentarii, îl finalizăm.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.