Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2010
government confidence · retras
Mihăiță Calimente
Discurs
## Doamnă Roberta Anastase,
## Stimați colegi,
Tocmai am aflat că Biroul permanent al Camerei Deputaților nu mai există, că el este un fel de organism administrativ care se suprapune secretariatului. Tocmai am aflat că nici Comitetul liderilor grupurilor parlamentare nu mai există, tocmai am aflat că numai în plen se pot decide ordinea de zi și, de altfel, orice fel de hotărâre.
Țin să vă anunț că eu, coborând mai jos acest fel de abordare a regulamentului și a Constituției, am hotărât că eu, ca deputat, pot să fac ce vreau în această Cameră și să nu mai țin cont de aceste autorități ale Camerei, autorități care, nu-i așa?, nu mai există, pentru că dumneavoastră ați hotărât astăzi că ele nu mai există și că nu mai reprezintă pe nimeni.
Cu ocazia aceasta, facem și o mare economie, pentru că nu vom mai avea președinte, vicepreședinți, secretari, chestori, cu mașini, cu șoferi, cu tot felul de alte avantaje pe care le au, și vom fi în ton cu economiile pe care domnul prim-ministru Boc tocmai vrea să le ia. Așa că, începând de săptămâna viitoare sau începând de mâine, fiecare dintre dumneavoastră are dreptul să facă ce vrea în această Cameră, pentru că aici am redus această Cameră și în așa fel am interpretat și regulamentul, iar acesta este, până la urmă, modul primar de a se exprima al fiecărui parlamentar care a fost trimis aici de alegătorii lui proprii.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.