Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 decembrie 2017
Informare · retrimis
Roxana Mînzatu
Discurs
## **Doamna Roxana Mînzatu:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru apărare au fost sesizate spre dezbatere în fond cu acest proiect de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență, cu observații și propuneri.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia pentru buget au avizat favorabil acest proiect.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare eliminarea din legislația aferentă domeniului de apărare a unor neclarități, care pot conduce la interpretări de aplicare în ceea ce privește alocarea fondurilor de investiții de la buget, astfel încât acestea să poată fi folosite nu doar pentru realizarea lucrărilor de conservare și securizare a capacităților, ci pentru tot domeniul investițional din industria de apărare, precum și prorogarea până la 31 decembrie 2018 a datei până la care se pot opera aceste investiții aflate în curs de derulare.
În urma examinării inițiativei legislative și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât,
cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 47/2017, cu amendamentele admise prevăzute în anexă, care fac parte integrantă din prezentul raport.
Prin obiectul de reglementare și conținut, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.