Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2002
other · respins
Iulian Mincu
Dezvoltarea interpelãrilor ºi primirea de rãspunsuri la interpelãrile adresate membrilor Guvernului
Discurs
Doamna secretar de stat, daþi-mi voie sã vã spun cã în perioada cât am fost ministru, 4 ani, aveam obiceiul sã rãspund la fiecare interpelare personal ºi nu îmi trimiteam reprezentantul care sã-mi rãspundã. Am toatã consideraþia pentru dumneavoastrã, dar vreau sa vã spun cã sunt o serie întreagã de motive. Eu ºtiu cã s-a amânat concursul pentru noiembrie ºi cunosc situaþia, dar vreau sã vã spun urmãtorul lucru, cã noi, în prezent, avem 16.313 medici specialiºti în întreaga þarã, adicã avem un medic la 1.382 de persoane. În þãrile Europei Occidentale ei sunt: variazã, de la Elveþia la 1 la 703 pânã la Portugalia la 1 la 444.
Vreau sã vã mai întreb sau sã-mi rãspundeþi dumneavoastrã, cum puteþi sã spuneþi ºi sã afirmaþi cã din 3.000 de rezidenþi care au terminat rezidenþiatura de 5 la 7 ani, asta înseamnã dupã facultate încã 6 ani, adicã 10Ñ12 ani de viaþã dupã terminarea liceului, toþi aceºtia s-au pregãtit sã devinã medici ºi numai în Bucureºti. Eu vreau sã vã arãt cã am exact o situaþie pe care o aveþi dumneavoastrã la Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei, o am ºi eu, dar vreau sã vã arãt cã nu este exactã. Într-adevãr, aºa este, nu vor sã se ducã la Tulcea, nu vor sã se ducã la Suceava. De exemplu, la psihiatrie, din 12 locuri scoase la concurs la Bihor s-au înscris zero candidaþi. De exemplu, în alte pãrþi, la Botoºani, pentru ginecologice, din 4 locuri la concurs, zero candidaþi, la Bacãu, la Olt, dar haideþi sã luãm Bucureºtiul, care spuneþi dumneavoastrã cã este locul în care vor sã se înscrie toþi, ºi sã vã citesc câteva date care sunt absolut din ceea ce spuneþi dumneavoastrã, din ceea ce spuneþi ºi daþi exemplu dumneavoastrã. Eu vã citez. Am Bucureºtiul, am Timiºoara, am Iaºiul, am Clujul, adicã pot sã vã citez din toate, dar haideþi sã luãm aºa: la Bucureºti, pe 3 locuri la chirurgie vascularã s-a înscris un singur candidat, doamna jurist; la gastroenterologie, care se cautã, este adevãrat, în 3 locuri s-au înscris 3 candidaþi, dar la laborator; pe 17 locuri s-au înscris 2 candidaþi; la urgenþã, pe 9 locuri s-au înscris 2 candidaþi; la oftalmologie, pe douã locuri s-au înscris zero candidaþi ºi pot sã vã citesc; la chirurgie cardiacã pe douã locuri s-au înscris zero candidaþi, ºi aceasta este la Bucureºti, doamnã. ªi nu sunteþi dumneavoastrã vinovatã de acest lucru. Pot sã vã dau mai departe: Timiºoara, de exemplu, pentru cã aici se pune o problemã. Trebuie sã existe o altã motivaþie, o altã motivaþie a acestor oameni care au muncit o viaþã ca sã se dedice unei meserii care îþi cere o altã viaþã ca sã þi-o continui. De ce nu s-a înscris, de exemplu, la Timiºoara? Pe anestezie pe douã locuri s-au înscris zero candidaþi; la epidemiologie, pe un loc, zero candidaþi; la farmacie la fel, la psihiatrie pe 3 locuri zero candidaþi. V-am dat Timiºoara. La Iaºi, O.R.L.-ul, pe un loc, zero candidaþi, pe pediatrie, un loc, zero candidaþi. La Cluj, la fel, la laborator, pe 6 locuri, 2 candidaþi ºi pot sã vã citez doamnã, încã 30 de exemple sau 300 de exemple din întreaga þarã.