Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 martie 2018
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Laura Iuliana Scântei
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
M-am relaxat și am căpătat încredere să vin în față. Domnule președinte,
Stimați colegi din coaliția de guvernare,
Iată, am ajuns și la Legea nr. 303, din păcate, fără să fi avut răbdarea necesară ca în cele două sesiuni Comisia pentru legile justiției, numită și „Comisia Iordache”, să se fi aplecat cu atenție.
Într-adevăr, așa cum spunea și reprezentantul comisiei, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale câteva articole și m-am bucurat atunci când am văzut motivarea Curții, pentru că, știind că în cadrul coaliției sunt câțiva juriști cu renume profesional, se vor apleca... am presupus că se vor apleca cu atenție și vom avea o dezbatere reală, care să ne permită să adoptăm, în primul rând, legi constituționale.
Nu voi insista tehnic, pentru că nu toți aveți pregătirea juridică și nu e cazul să vă ocup timpul cu acest lucru acum. În schimb, aș vrea să vă punctez trei articole deosebit de importante, pe care nu... care nu și-au găsit reglementarea în conformitate cu decizia Curții Constituționale. Ele au fost declarate parțial sau total neconstituționale, iar modul în care au fost identificate noile soluții legislative pentru aceste articole încalcă în continuare, în opinia noastră, a Partidului Național Liberal, prevederile Constituției și prevederile deciziei Curții Constituționale.
Și voi puncta cele trei articole, ca să nu vă țin foarte mult. Este vorba de articolul care a fost declarat neconstituțional în ceea ce privește atribuția comisiilor parlamentare de a verifica declarațiile magistraților cu privire
la necolaborarea în calitate de ofițer sub acoperire cu serviciile secrete. Curtea a declarat... a constatat că este neconstituțională o astfel de prerogativă a unei comisii parlamentare, fie ea și de control al serviciilor de informații, întrucât o comisie de control parlamentar exercită controlul, nicidecum nu verifică declarațiile magistraților. E drept, ați pus în acord, sub acest aspect, acest articol, dar, pentru că de un an de zile, cel puțin de când sunt în Parlamentul României, observ că, cel puțin pe parte juridică, colegii preferă să citească atât Constituția, cât și deciziile Curții Constituționale doar în paragrafele care interesează, respectiv jumătate din decizie, și nu le citesc cap-coadă, cu toate cuvintele incluse și cele dispuse de Curte, constat că și acum ați găsit pentru acest articol o soluție legislativă care se menține în continuare neconstituțională. De ce? Pentru că ați introdus un articol 5.2, în care ați spus: da, CSAT-ul, așa cum spune Curtea Constituțională, este singura autoritate legitimă în ansamblul constituțional să verifice declarațiile magistraților de colaborare cu serviciile. Dar ați introdus articolul 5.2: „Actul Consiliului Suprem de Apărare a Țării poate fi contestat în instanță” – atenție – „de orice persoană care justifică un interes legitim, conform Legii nr. 544/2004, nefiind aplicabile excepțiile din Legea nr. 544/2004 care priveau informațiile clasificate, supuse protecției ca informații clasificate.”