Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2016
procedural · adoptat
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Doamna senator,
Sunt pe site și la Cameră, și la Senat, în format PDF. Mai sunt alte intervenții la acest punct? Nu.
Am luat act de raportul comun al Comisiilor pentru învățământ ale celor două Camere ale Parlamentului asupra Raportului Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului cu privire la starea sistemului național de învățământ pe 2010.
Domnule președinte al comisiei, Același raport, dar pe anul 2011, vă rog frumos. Aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.