Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 mai 2017
other
Remus Mihai Goțiu
Discurs
## Doamnă senator,
Țin să vă asigur pe această cale că nimeni, cred, dintre decidenții politici nu-și dorește ca salariile românilor să nu crească. E un deziderat pe care cred că toți care au venit aici, în Parlament, și l-au propus atunci când au început să candideze. Și cred că acesta ar trebui să fie și motorul, și motivul pentru care noi activăm aici. Evident, nu ne referim doar la salarii, ci la creșterea per ansamblu a calității vieții în România. Ceea ce am reproșat și reproșăm în continuare alianței de guvernare e modul prin care această lege este trecută prin Parlament, e faptul că s-a redus la minimum timpul de dezbatere.
Vorbeați despre niște corecții care, probabil, vor apărea. Probabil că multe dintre aceste corecții s-ar fi putut face încă acum, în Parlament, dacă nu am fi trecut prin procedură de urgență această lege, atât la Senat, cât și la Camera Deputaților, dacă am fi avut șansa să vedem un impact al acestei legi, dacă am fi avut șansa ca legea să fie asumată de către Guvern pentru a avea obligativitatea acestui impact și pentru a mai avea încă 30 de zile la dezbateri.
Sunt convins că funcționarii și alte categorii de cetățeni și de sindicate care protestează împotriva acestei legi au argumente de care s-ar fi putut sau nu ține cont. Amintesc doar faptul că într-o discuție cu reprezentanți ai sindicatelor din învățământ, în Comisia pentru învățământ, i-am întrebat un lucru simplu: ar fi vreo supărare dacă legea ar intra în vigoare de la 1 august, și nu de la 1 iulie, așa cum s-a promis în campania electorală, dar această lege ar fi mai bună, mai corectată? Și răspunsul a fost simplu: n-ar fi nicio supărare dacă ar intra de la 2 august în vigoare, dar legea ar fi mai bună.
Atât am vrut să adaug, că nimeni nu se opune creșterii acestor salarii, ci toată lumea, dacă a protestat sau dacă ia cuvântul aici, în Parlament, e pentru ca această lege să fie cât mai bună. Altfel, chiar cred că avem o țară care își permite și are resursele necesare pentru a duce la creșterea calității vieții în România.
## Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.