Frunda György

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Intervenția mea este procedurală.

Un amendament acceptat cu majoritate de voturi sau, în această situație, cu unanimitate, nu poate fi retras de către inițiatorul său. Este un amendament care este al comisiei și trebuie votat. Este simplu.

Problema de fond este mult mai serioasă și văd altfel lucrurile. Vorbim de multe ori despre accesul liber la justiție. Accesul liber la justiție nu înseamnă doar să mi se dea posibilitatea să intru într-o instanță și să-mi înregistrez acțiunea.

Accesul liber la justiție înseamnă să nu mi se pună bariere de niciun fel, nici materiale, nici de limbă, nici procedurale, nici de distanță, nici de termen, nici de lipsă de reprezentare, nici de executare a hotărârilor respective.

În sistemul judiciar românesc, doamnelor și domnilor senatori, am super bariere materiale, care sunt, exemplificativ vă spun, taxa de timbru, insurmontabil de mare în multe cazuri pentru omul simplu, onorariile avocațiale, care, am spus, au mai scăzut, dar, uneori, sunt tot mai mari, mai ales la avocații renumiți, taxele notariale, punctul de vedere al domnului Vasilescu, care frustrează pe foarte mulți oameni de posibilitatea de a face procese de succesiune pentru că sunt inacceptabil de mari.

Dați-mi voie să vă dau un singur exemplu. După părerea mea este absolut anormal că în 2008, dacă copilul tău pleacă într-o excursie într-o țară membră a Uniunii Europene, trebuie să dai o declarație notarială. Totuși, trebuie să o faci. Fiica mea pleacă acum în străinătate. Pentru că am dat o declarație, împreună cu soția mea, ca să plece copilul în străinătate, a trebuit să plătesc 400.000 lei pentru trei rânduri pe care puteam să le semnez singur. Nu este un efort material pentru mine. Ar fi incorect să spun acest lucru, dar copilul meu are colegi care nu-și pot permite acest lucru și nu cred că un notar cu conștiința curată poate dormi liniștit când un copil nu poate pleca în străinătate pentru că declarația pe care trebuie să o facă în fața notarului costă mai mult.

Omul câștigă foarte greu procesul. Ajunge la faza de execuție. Trebuie să-și găsească un executor. Nu-l găsește în zona în care a avut loc procesul, trebuie să-l ia dintr-o altă rază teritorială, de obicei de acolo unde se execută hotărârea respectivă. Este planificat, replanificat, i se cer anumite sume cu titlu de avans, i se pun anumite _success fees_ (onorarii de succes), pe care trebuie să le plătească, iar când trage omul

linia și-și face socotelile, de cele mai multe ori ajunge la concluzia că mai bine nu ar fi apelat la actul de justiție.

Cei care sunt mai deștepți, înainte de a înainta acțiunea își fac aceste calcule și nu mai apelează la justiție. Și, atunci, vă pun o întrebare, e adevărat, retorică: este oare acesta un stat de drept, când nu ai posibilitatea să mergi în instanță din cauza barierelor financiare? Nu este un stat de drept, suntem cu toții de acord cu asta.