Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2021
Informare · Trimis la votul final
Simina-Geanina-Daniela Tulbure
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
## **Doamna Simina-Geanina-Daniela Tulbure:**
Dragi colegi, Dragi cetățeni*,
În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută de un bărbat; la fiecare 5 zile, o femeie moare de pumnul unui bărbat.
Ceea ce e mai alarmant este faptul că aproape 60% dintre români consideră justificată violența asupra femeilor și nu reacționează atunci când sunt martori ai unei violențe.
Oare cât timp vom mai fi părtași la violența femeilor? Oare cât timp ne vom astupa urechile atunci când auzim țipetele unei vecine sau când vedem pe stradă că o femeie este agresată verbal și uneori chiar fizic?
Cred că a venit momentul să fim conștienți în ce țară trăim, dar mai ales să nu uităm de româncele din diasporă care pleacă și ajung să fie traficate de bărbați!