Simona Marinescu

## **Doamna Simona Marinescu:**

## Doamnelor ºi domnilor senatori,

Europa, continent cu o lungã istorie a conºtiinþei de sine, îºi trãieºte a doua tinereþe ieºind din amorþirea ambiþiei naþionaliste ºi aere aristocratice o datã cu încheierea celui de al doilea rãzboi mondial. Paradoxal, dar tocmai cea mai sângeroasã conflagraþie mondialã avea sã scoatã din neputinþã acest continent marcat în mare parte de trecutul comun al þãrilor ºi al naþiunilor componente.

Între vecinãtatea geograficã ºi trecutul comun al þãrilor europene, acestea par sã împãrtãºeascã deja ceva specific ºi fundamental. Existã ºi a existat dintotdeauna o Europã bogatã ºi una sãracã, însã graniþa care le desparte s-a mutat de-a lungul secolelor.

Avem privilegiul de a fi contemporanii unor prefaceri istorice în care Europa îºi realizeazã o structurã destinatã sã rãspundã provocãrilor economice mondiale. Concepþia ei derivã din cea a statelor componente.

Uniunea Europeanã decreteazã legi comunitare, instituie pe teritoriul sãu libera circulaþie a persoanelor ºi a bunurilor, emite o monedã unicã, are un Parlament ºi un Executiv; o identitate colectivã se construieºte printr-o muncã de asemenea colectivã care se sprijinã pe mijloace de comunicare. Numai cã ea trebuie însoþitã de un autentic proiect politic care sã le permitã tuturor cetãþenilor sã redevinã actori ai propriului lor destin.

Europa de astãzi nu este doar un loc, ci mai degrabã o idee, o comunitate internaþionalã care trebuie sã fie paºnicã, prosperã, cu interese comune ºi pãrþi cooperante, o Europã a drepturilor tuturor oamenilor, a miºcãrii libere, a unei largi cooperãri ºi unitãþi.

În aceste condiþii, nu este deloc uºor sã fii european din Europa de Est ºi asta pentru cã, în mod tipic, eºti obiectul unor excluderi multiple. Existã încã un viu tragism pe care România, mai mult ca oricare alt stat din Europa de Est, îl resimte faþã de refuzul þãrilor vest-europene de a accepta cã ºi aceste state conteazã în marea ordine a lucrurilor, deºi umilinþa lor se trage din aranjamentele de la Ialta, din cunoscuta înþelegere asupra procentelor care ne-a schimbat existenþa. Numai cã astãzi, europenii din est, mai mult ca oricând, sunt datori sã întreprindã eforturi pentru cuprinderea statelor lor în construcþia europeanã modernã, de a-ºi însuºi reforma instituþionalã care a deschis calea extinderii concrete a Uniunii Europene spre est; solidaritatea europeanã cere efort colectiv, globalizat, care sã producã viitorul comun, european, real. România nu poate, nu are cum sã nu participe creativ la construcþia unei Europe a democraþiei, legalitãþii ºi deplinei egalitãþi a ºanselor. Aºa cum afirma preºedintele Partidului Democrat în manifestul din octombrie 2000, ”Relaþia noastrã cu instituþiile occidentale se reflectã mai degrabã prin atitudinea servilã faþã de funcþionarii de contact cu instituþiile sau organizaþiile occidentale ºi mai puþin în capacitatea de a ne actualiza compatibilitatea instituþionalã cu partenerii din Occident, de a negocia ºi de a respecta termenii negociaþi cu aceºtia. Corect este sã punem în valoare experienþa ºi cunoºtinþele specialiºtilor noºtri, conjugate cu cele ale experþilor internaþionali. În acest moment, România este