Grupul parlamentar social-democrat ºi umanist, cu ocazia discutãrii acestei moþiuni, vã provoacã la o discuþie deschisã, onestã ºi de fond asupra stãrii sãnãtãþii populaþiei, o discuþie care, mai departe decât argumente de genul, citez, ”discrepanþã uriaºã dintre promisiunile electorale ºi acþiunea realã ºi rezultatele concreteÒ, sã gãseascã soluþii de îmbunãtãþire a funcþionãrii sistemului medical românesc.
Sistemul sanitar de acordare de îngrijiri medicale se aflã doar în al doilea an de funcþionare globalã în regim de asigurãri. Dupã o astfel de perioadã de probã ºtim cã unele þãri au înregistrat falimentul acestui sistem. Sistemul de asigurãri românesc de sorginte germanã are drept model un sistem scump care funcþioneazã bine într-o þarã bogatã.
Îmi amintesc de demersul meu din 1997, fãcut în numele Comisiei de muncã ºi protecþie socialã, adresat premierului Victor Ciorbea, prin care îl rugam sã reflecteze asupra momentului introducerii sistemului de asigurãri ºi sã-l hotãrascã în funcþie de nivelul venitului naþional brut pe cap de locuitor ºi eventual de momentul relansãrii economice. Altminteri, un sistem bazat pe coplãþi, în condiþiile unui nivel de trai scãzut, ar putea naºte efecte exact acelea pe care nu le dorim: creºterea morbiditãþii ºi mortalitãþii datorate imposibilitãþii populaþiei de a-ºi susþine financiar coplãþile în caz de îmbolnãvire. Demersul, evident, a rãmas fãrã rãspuns.
Ideea reformei, de care erau animate mai toate formaþiunile politice, a câºtigat teren, asigurãrile beneficiind de mulþi susþinãtori. Acum, în 2001, România nu îºi poate permite, cu toate greutãþile, sã dea înapoi în faþa provocãrilor. O analizã profundã se impune însã.
Recunoaºtem cã starea sãnãtãþii populaþiei este precarã. Cauzele, în linii mari, sunt: sãrãcia, hrana neadecvatã, poluarea, lipsa de uzanþã a populaþiei în a apela la Oficiul de Protecþie a Consumatorului, pe de o parte, ºi participarea cu coplãþi la serviciile medicale ºi farmaceutice ale populaþiei, care pregetã sã apeleze la medic în aceste situaþii, pe de altã parte.
Aparent, cauza pare a fi o subcapitalizare de sistem. Aºa cum bine a arãtat doamna ministru, nu este vorba
de aºa ceva. Cifrele aratã cã fondurile destinate serviciilor medicale ºi de prevenþie, cele provenite de la bugetul de stat ºi din contribuþii nu sunt mai mici decât cele alocate sãnãtãþii înainte de 1998, anul introducerii sistemului de asigurãri bazat pe contribuþii. Astfel, în 2001 ºi 2002, fondurile totale au fost în jur de 4,2% din PIB.
Concluzia ar putea fi cã reþeaua asigurãrilor are încã costuri mari de administrare ºi funcþionare. Aceste costuri au fost însã necesare, pentru început, în perioada de creare a infrastructurii. De altfel, costurile de administrare a Casei Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate au fost, atât în 2001, cât ºi prognozate în 2002, inferioare procentului de 5% pe care îl prevede legea.
În structura bugetului Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei singurul capitol cu o pondere excesiv de mare în totalul cheltuielilor îl reprezintã rambursãrile ºi dobânzile la creditele angajate exact în perioada 1996Ð2000, cu mare preponderenþã în decembrie 2000, pentru aparaturã performantã. Astfel, în 2001, rambursãrile la aceste împrumuturi au reprezentat 14,5% din totalul cheltuielilor Ministerului Sãnãtãþii, iar în anul 2002 vor atinge 25% din totalul cheltuielilor. Deci iatã de ce prevenþia, programele de sãnãtate nu pot fi fãcute, în totalitate, aºa cum le-am gândit. Avem datorii mari, din trecut, care ne însoþesc implacabil.
În ceea ce priveºte conþinutul moþiunii, dorim sã revenim cu unele explicaþii care au mai fost oferite ºi cu ocazia discutãrii bugetului de stat. În primul rând, bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate este un fond special, o parte a bugetului þãrii, adicã a bugetului general consolidat. Regulile de cheltuire a fondurilor speciale se supun Legii nr. 72/1996 a finanþelor publice. Contribuþiile reprezintã bani publici colectaþi prin lege.
În perioada de început a parlamentarismului postrevoluþionar, ne amintim cã mulþi dintre noi am criticat folosirea excedentelor sistemului de pensii, în cadrul bugetului consolidat, la plata unor urgenþe legale. A trebuit sã treacã câþiva ani ºi în 1996 sistemul de pensii a trecut în deficit, deficit care s-a accentuat an de an, din cauze pe care nu este cazul, în momentul de faþã, sã le discutãm.
Datoritã caracterului de sistem public ºi funcþionãrii în regim de vase comunicante în cadrul bugetului consolidat, pensiile s-au plãtit, totuºi, lunã de lunã. Acestea s-au plãtit ºi în anul 2001. S-au putut plãti ºi pe seama faptului cã alte fonduri speciale, cum ar fi bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate, au avut excedente prognozate.
Dacã pânã acum lumea medicalã ºi, din pãcate, opinia publicã s-au confruntat doar cu aspectul aparent frustrant al excedentului existent doar pe hârtie, trebuie sã þinem seama cã oricând este posibil ca, în cazul unor eventuale colectãri proaste sau, Doamne fereºte, al unor epidemii, sistemul sanitar sã intre în deficit, plãþile sã fie fãcute, totuºi, prin trezorerie, din cine ºtie ce alte fonduri depersonalizate. Aceasta este marea calitate a unui sistem public: oricând poate sã punã la dispoziþia celorlalte nevoi, sã spunem, ale bugetului de stat, dar, în acelaºi timp, poate sã primeascã în caz de mare nevoie. Acesta este un lucru obiºnuit, legal, care, dacã nu este cunoscut de opinia publicã, este neplãcut, dar explicabil, dar, dacã îl regãsim în mesajele unor colegi parlamentari sub forma ”Ce gãuri negre acoperã Guvernul cu banii de sãnãtate?Ò, atunci este nu o rea-voinþã, ci o necunoaºtere a Legii finanþelor publice.
Pe de altã parte, se spune cã ”banii sãnãtãþii sunt blocaþi în trezorerieÒ. Nu este corectã aceastã afirmaþie. Trebuie sã ºtim cã C.N.A.S.-ul are un buget aprobat, rectificat prin suplimentarea cu 2.365 de miliarde de lei, rectificare ºi buget care trebuiau respectate, aºa cum o face orice alt ordonator principal de credite din þara româneascã.
Doi. Faptul cã contractele de furnizare de servicii medicale, care cuprind, conform art. 44 alin. 4 din Ordonanþa de urgenþã a Guvernului nr. 180/2000, ºi obligaþiile specifice ale furnizorilor de servicii medicale legate de buna gestionare a fondurilor din bugetul asigurãrilor sociale de sãnãtate, nu au fost respectate nu este vina ministrului sãnãtãþii.
Faptul cã farmaciile acreditate sunt obligate, sub sancþiunea revocãrii acreditãrii, art. 48 alin. 2 din aceeaºi ordonanþã de urgenþã, sã aibã permanent în stoc curent, la dispoziþia persoanelor asigurate medicamente la nivelul preþului de referinþã stabilit ºi acest lucru nu se întâmplã iar nu este vina Guvernului. Sunt, evident, stângãciile inerente unui sistem nou, nerodat.
În alt context, Ordonanþa Guvernului nr. 68 din 30 august 2001 stipuleazã faptul cã proiectul bugetului de venituri ºi cheltuieli se elaboreazã de conducerea spitalelor pe baza unor norme metodologice ºi cu avizul Ministerului Finanþelor Publice. Acest buget se negociazã de conducerea spitalului cu conducerea Direcþiei de sãnãtate publicã ºi cu conducerea Casei de asigurãri, iar execuþia bugetarã lunarã se raporteazã atât direcþiilor sanitare, cât ºi caselor judeþene de asigurãri.
În cazul neîncadrãrii în alocaþiile bugetare, legea prevede douã posibilitãþi, atunci când creºterea arieratelor se face din motive imputabile sau din motive neimputabile conducerii spitalelor. Dupã cum se vede, existã texte de lege nou introduse, care sã impunã atât furnizorilor de medicamente, de servicii medicale, cât ºi caselor judeþene de asigurãri respectarea disciplinei financiare.
Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei, în primul an de funcþionare în actuala formulã, a cãutat sã facã puþinã luminã în lumea spitalelor, schimbând aberanta Lege nr. 146/1999 a spitalelor, lipsitã completamente de pragmatism, utopicã, adresatã mai mult spitalelor în regim de clinicã privatã decât spitalelor publice. Nu putem, pe aceastã stare, pe acest fond de morbiditate, de sãnãtate a populaþiei, sã ne gândim în primul rând la spitale private; cele publice trebuie sã meargã, pentru cã acestea sunt preocuparea actualului Guvern.
Conform Legii nr. 146/1999, conducerea spitalelor era numitã de proprietar. Faptul cã acum directorii sunt numiþi în urma concursului, prin ordinul ministrului, este o practicã uzualã în cazul tuturor instituþiilor publice, neînsemnând în nici un caz o subordonare politicã.
Ce, are, totuºi, în vedere Partidul Social Democrat, în eforturile de a reforma sistemul sanitar? În primul rând, sistemul sanitar românesc trebuie sã fie organizat ºi sã funcþioneze bazat pe obiectivul unic al scãderii morbiditãþii ºi mortalitãþii. Acestui scop, ºi numai acestuia, trebuie sã i se subordoneze funcþionarea Casei Naþionale de Asigurãri Sociale de Sãnãtate, cât ºi programele de prevenþie ºi sãnãtate publicã ale Ministerului Sãnãtãþii ºi Familiei.
În al doilea rând, contractele de asigurare trebuie sã funcþioneze într-un mediu concurenþial. Un element corect de determinare a eficienþei funcþionãrii spitalelor este gradul de ocupare a paturilor care, la rândul sãu, determinã
numãrul de personal. Spitalele cu grad redus de ocupare ar trebui restructurate sau desfiinþate. Casele de asigurãri vor finanþa mai degrabã transportul bolnavilor pe mici distanþe, în cadrul judeþelor sau zonelor geografice, decât sã susþinã secþii sau chiar spitale ineficiente.
În al treilea rând, contractul-cadru trebuie refãcut, în ideea ca populaþiei sã i se ofere cât mai multe servicii incluse ºi foarte puþine care necesitã coplãþi. S-a ajuns la situaþii aberante, când un salariat care plãteºte 700.000 de lei contribuþie, în total, el ºi patronul, sã spunem, la un salariu mediu de 5 milioane, totuºi, plãteºte suplimentar pentru o analizã simplã a sângelui în jur de 300.000, iar dacã doreºte sã-ºi punã o plombã, fãrã tratament, se poate ajunge ºi la 200.000 de lei.
Sistemul asigurãrilor de sãnãtate nu s-a introdus pentru a crea cheltuieli de administrare, cheltuieli materiale ºi de capital suplimentare vechiului sistem centralizat, ci s-a introdus pentru a oferi servicii medicale mai bune. Acest lucru vrem sã-l demonstreze Casa Naþionalã de Asigurãri de Sãnãtate, din acest moment.
Contractul-cadru este imperios necesar sã fie modificat, mãcar pentru a contracara efectul pervers creat, pe alocuri, de asigurãrile bazate pe coplãþi. Populaþia pregetã sã apeleze la serviciile medicale de specialitate, din cauza lipsei fondurilor, îngroºând rândurile persoanelor bolnave.
În patrulea rând, creditele angajate pentru procurarea de aparaturã performantã ºi care costã atât de mult bugetul Ministerului Sãnãtãþii vor fi validate doar dacã, prin procurare, va beneficia un numãr suficient de mare de bolnavi, iar prin folosirea aparaturii respective la diagnosticare sau tratament se poate fundamenta o scãdere definitã a morbiditãþii. Altfel, înseamnã cã dãm dovadã de cinism. Avem dotãri excepþionale de diagnosticare, în timp ce bãtrânii cardiaci, cu un clasic diagnostic, bine cunoscut, mor pentru cã nu au bani sã îºi procure pastilele de nitroglicerinã.
În al cincilea rând, gratuitatea tratamentului pentru bolnavii incurabili trebuie respectatã ºi trebuie sã controlãm cã ea este respectatã.
În al ºaselea rând, disciplina financiarã în cadrul Casei Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate trebuie respectatã. Ne amintim de ministrul Remeº, care în august 2000 reproºa neîncadrarea în alocaþiile bugetare a Casei Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate, evident, condusã pe vremea aceea de altã echipã. Reproºurile fostului ministru aveau în vedere tocmai autonomia financiarã prost înþeleasã a unor case judeþene de asigurãri de sãnãtate. Singura diferenþã este aceea cã nimeni, în Parlament, nu a cerut Ministerului de Finanþe din anul 2000 sã renunþe la excedentul programat pentru a acoperi cheltuieli nesãbuite ºi, în acest fel, sã dezechilibreze bugetul consolidat.
Faþã de cererile semnatarilor moþiunii, putem declara: Unu. Modul în care au fost utilizaþi banii colectaþi la fondul special se va pune în evidenþã, o datã cu execuþia bugetarã, în anul 2002. Restul banilor colectaþi ºi nefolosiþi de Casã, nefiind personalizaþi, putem spune cã s-au transformat în pensii, în pensii pentru agricultori, în salarii pentru profesori, atunci când încasãrile la trezorerie erau insuficiente. Deci, dacã acestea se numesc gãuri negre, acolo s-au dus.
Doi. O nouã rectificare, cãci doar aºa ar putea fi alocate fonduri suplimentare bugetului aprobat, o va face Guvernul, în funcþie de necesitãþi.
Trei. O mai mare autonomie a Casei, în viziunea iniþiatorilor, presupune ca sistemul sanitar sã fie blocat complet, în cazul unor colectãri slabe. Guvernul actual nu îºi poate permite asemenea riscuri. Beneficiarii de servicii reprezentaþi prin sindicate, patronat, pensionari sunt prezenþi în Consiliul de administraþie al Casei Naþionale de Asigurãri de Sãnãtate.
Stimaþi colegi,
În acest an, Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei a fãcut eforturi mari pentru a elabora o Lege a spitalelor, pentru a oferi, prima datã, lapte praf pentru nou-nãscuþi, a fãcut eforturi pentru a finanþa ºi urmãri sistemul pentru protecþia copilului, s-a ocupat în mod direct de protecþia persoanelor cu handicap ºi s-a luptat cu dezordinea, mai ales, din acest sistem.
Mai mult, Ministerul Sãnãtãþii ºi Familiei, Guvernul României au identificat hibele sistemului de asigurãri confruntat cu sãrãcia populaþiei ºi are un plan de îmbunãtãþire legislativã.
Ca atare, tratând cu întreaga seriozitate problema sãnãtãþii populaþiei, vã invitãm, stimaþi colegi, la o dezbatere responsabilã, fãcutã din poziþii comune, adicã a celor care, în trecut ºi în prezent, au avut ºi au aceleaºi responsabilitãþi. Ca urmare, Grupul parlamentar social-democrat ºi umanist nu va vota prezenta moþiune.
Vã mulþumesc pentru ascultare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.