Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 aprilie 2006
procedural · respins
Verginia Vedina∫
Aprobarea programului de lucru ∫i a ordinii de zi
Discurs
## **Doamna Verginia Vedina∫:**
A∫ vrea s„ mai adaug Ón partea final„, tot cu scopul sau cu speran˛a c„-i voi convinge pe colegii mei, c„, la o deplasare f„cut„ Ón Canada, pe vremea c‚nd m„ ocupam de destinul func˛ionarilor publici, am putut s„ constat c„, Ón aceast„ ˛ar„, unde de la ministru Ón jos to˛i sunt func˛ionari publici c„rora li se garanteaz„ un statut de stabilitate ∫i de respectabilitate extraordinar, condi˛iile de accedere sunt foarte dure, foarte serioase, iar printre aceste condi˛ii, se reg„se∫te inclusiv un examen psihiatric foarte sever, riguros, detaliat, cu acte normative care dezvolt„ modul cum el se realizeaz„.
Œn final, Ói rog pe colegii mei s„ priveasc„ cu toat„ responsabilitatea un asemenea demers. Este interesul nostru, al tuturor, s„ proced„m astfel, Ón egal„ m„sur„ Ón care Ói rog s„ aib„ Ón vedere c„ se impune un raport ∫i din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, a∫a cum a sus˛inut domnul profesor, pentru c„
sunt ni∫te chestiuni asupra c„rora Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri urmeaz„ s„ se pronun˛e.
Dac„ ve˛i fi de acord cu un aviz din partea Comisiei juridice, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri, eu, ca membru al Comisiei pentru administra˛ia public„ ∫i organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului, a∫ aprecia c„, de la Ónceput, ar fi fost nevoie ca asupra acestui proiect de lege sau ini˛iative legislative s„ existe un raport ∫i din partea Comisiei pentru administra˛ia public„ ∫i organizarea teritoriului ∫i protec˛ia mediului, nu un simplu aviz, dar urmeaz„ s„ decide˛i Ón func˛ie de propunerea pe care a f„cut-o colegul Iorgovan.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.