Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 noiembrie 2007
Declarații politice
Verginia Vedinaș
Discurs
## **Doamna Verginia Vedinaș:**
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Sunt puțin întristată pentru că mie nu mi-ați spus că așteptați cu nerăbdare să mă ascultați. Sper, totuși, să vă atrag atenția prin conținutul acestei declarații, pentru că ea vizează o realitate cutremurătoare din județul pe care îl reprezint.
La Filarmonica de Stat din Oradea se întâmplă lucruri de un antiromânism care a depășit orice limite de admisibilitate. La cârma acestei instituții se află numitul Sarkady Zsolt, care a transformat o instituție a statului român într-un fief al maghiarimii, dominat într-o proporție covârșitoare de artiști de etnie maghiară, etnie care este determinantă pentru ocuparea unui post, urmărindu-se prin aceasta eliminarea puținilor români care au mai rămas.
În mandatul acestui director general, la secția simfonică, de exemplu, dintr-un număr de 47 de posturi numai cinci au fost ocupate de români, iar dintre aceștia trei au fost deja eliminați.
Artiștii români de muzică populară au fost transferați la secția maghiară. Este cazul solistelor Voichița Mihoc și Cornelia Covaciu, care au fost obligate să învețe piese de folclor și obiceiuri maghiare pentru a putea să presteze, măcar sporadic, activități artistice, deoarece, în rest, nu sunt implicate în niciun fel de program sau spectacol, neștiind limba maghiară sau necunoscând piese de folclor maghiar.
Cei care au îndrăznit să sesizeze aceste abuzuri, inclusiv mie, ca parlamentar de Bihor, au fost dați afară. Artiștilor români li s-au desființat posturile sau posturile pe care le ocupă au fost deja scoase la concurs, pentru ca, ulterior, ei să fie eliminați, iar artiștii unguri să rămână în funcțiile deținute.
Pe rolul instanțelor de judecată din Bihor se află un număr de 20 de cauze civile promovate toate de artiști români, victime ale unor acte ilegale de desfacere a contractului de muncă, de sancțiuni pecuniare sau care privesc cariera lor. De cele mai multe ori oamenii câștigă, se întorc în instituție, dar sunt din nou sancționați, astfel încât se află într-o perpetuă căutare a dreptății, pe care nu o mai găsesc la instituția unde își desfășoară activitatea.
Există numeroase plângeri penale prin care personalul sesizează modul defectuos de cheltuire a banilor instituției, faptul că s-au făcut investiții exorbitante în sediul actual — clădire care a fost revendicată și retrocedată, evident, unui titular protejat: Episcopia Romano-Catolică.
În legătură cu actele de discriminare săvârșite împotriva artiștilor români de la filarmonică a fost sesizat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, care a tratat cu ușurătate — nu ușurință! — condamnabilă problemele pe care le întâmpină artiștii și oamenii de cultură români.
Toate aceste grave probleme au fost aduse la cunoștință și Consiliului Județean Bihor, condus de domnul președinte Kiss Alexandru, căruia i se subordonează filarmonica din punct de vedere administrativ, și care, în loc să intervină pentru întronarea și respectarea legii, înțelege să încurajeze măsurile de rezolvare a problemelor prin epurarea românilor.