Vasile-Daniel Suciu

Doamna Vicol, conform regulamentului, doar liderii și viceliderii de grup pot face propuneri asupra ordinii de zi. Vă mulțumesc.

Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,

„Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!»”. Aceste cuvinte îi aparțin profesorului Gheorghe Mihailiuc, unul dintre puținii supraviețuitori ai Masacrului de la Fântâna Albă, unde mii de români – femei, bătrâni, copii – au fost uciși cu sânge rece de barbarii grăniceri sovietici*, la 1 aprilie 1941, în Duminica Paștelui.

Vreau astăzi să vorbesc despre memorie.*

Timp de o săptămână am trecut prin două date remarcabile din istoria neamului nostru: 27 martie 1918, când s-a dat startul formării României Mari, și 1 aprilie 1941, când au fost masacrați circa 3.000 de români la Fântâna Albă, Bucovina.

De menționat că și cei care au votat unirea Basarabiei cu România, și cei care au vrut libertate în Bucovina au fost terminați cu moartea adusă de sovietici.

Români nevinovați au fost masacrați mișelește doar pentru faptul că au vrut să revină acasă, în România, fugind de teroarea instaurată de sovietici în Bucovina.