Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 noiembrie 2006
procedural · adoptat tacit
Vasile Ion
Aprobarea programului de lucru
Discurs
Doamnelor ∫i domnilor colegi,
Cred c„ aceast„ ini˛iativ„ este Ón concordan˛„ cu ceea ce dore∫te societatea rom‚neasc„ ∫i cu anumite reglement„ri care vin din partea Comunit„˛ii Europene: pe de o parte, s„ se asigure un regim concuren˛ial normal ∫i firesc Óntr-o economie de pia˛„, pe de alt„ parte, s„ se regleze Ón mod corect raporturile Óntre agen˛ii economici, care nu trebuie s„ fie pentru unii un privilegiu ∫i pentru al˛ii nu.
™i, nu Ón ultimul r‚nd, ∫i poate este un lucru extraordinar de important, este regimul de proprietate, care trebuie respectat„ Ón Rom‚nia, fiind unul dintre elementele de baz„ ale unei societ„˛ii europene, ale unei societ„˛i moderne.
Sunt absolut convins c„ nim„nui din aceast„ sal„, dintre colegii no∫tri, cum, de altfel, niciunui cet„˛ean din Rom‚nia nu o s„-i convin„ Ón viitor ca cineva s„-i
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 171/24.XI.2006 foloseasc„ parte din proprietate, s„-i treac„ cu o ˛eav„ prin apartament sau prin cas„, f„r„ ca acesta s„ fie de acord sau s„ existe o rela˛ie fireasc„, negociat„ Óntre proprietar ∫i utilizator sau cel care folose∫te acest bun, proprietatea.
Sus˛inem acest proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.