Monitorul Oficial·Partea II·22 iunie 2007
Informare · retras
Valeriu ™tefan Zgonea
Informare privind afilierea domnului C„t„lin Ovidiu Buh„ianu-Obuf la Grupul parlamentar al P.D 37
Discurs
## Doamnelor ∫i domnilor colegi,
N-a∫ fi intervenit, dar c‚teodat„ penibilul situa˛iei m„ face s„ r‚d ∫i s„-mi aduc aminte c„ tindem s„ fim la fel de slabi ca Ón 1997—2000 ca membri ai Parlamentului.
Ini˛iem un proiect de lege care este sus˛inut peste tot Ón Europa ∫i se nume∫te Dezvoltare regional„, a venit domnul Mocanu care ast„zi nu este prezent ∫i ne-a vorbit foarte frumos atunci. Pe mine personal m-a convins ∫i mi-a schimbat votul ∫i avea dreptate. Te duci Ón Slovacia, te duci Ón Cehia, te duci Ón Belgia, te duci Ón Olanda ∫i ai s„ vezi c„ Óntreprinz„torii mici ∫i mijlocii pentru berea pe care o fac, chiar ∫i Óntr-o aba˛ie, sunt sus˛inu˛i ∫i sunt l„uda˛i ∫i fac parte din proiectul de dezvoltare regional„. Te Óntorci a doua zi ∫i-l vezi pe Crin Antonescu vorbind despre cet„˛eanul Traian B„sescu care le schimb„ votul ∫i apare colegul meu, domnul Uioreanu, ∫i spune c„ are dreptate cet„˛eanul Traian B„sescu, Ónc„ este liderul Alian˛ei D.A., Ónscris„ la tribunal.
Apoi, Ól vedem pe domnul Bud, care peste c‚teva minute va sus˛ine s„ d„m bani de la buget s„ facem autostrad„ pentru îNokia“ Ón Rom‚nia, care se va termina Óntr-o fund„tur„, ∫i s„ b„g„m bani acolo, pentru c„ sunt locuri de munc„ Ón jude˛ul Cluj. ™i aceea nu este o sponsorizare din partea Guvernului, dar, Ón acela∫i timp, nu trebuie s„-i facem pe cei care produc bere, mici, c‚˛i sunt ei, 15—20 Óntr-o localitate ∫i care pot s„ dezvolte regional un concept Ón Rom‚nia, care nu are niciun concept de doi ani ∫i jum„tate, ∫i ne retragem votul.
Am ajuns de un penibil incredibil ast„zi, dac„ ∫i domnul Árpád... a avut ∫i dreptate. Eu a∫ vrea totu∫i s„ fim serio∫i, chiar dac„ ini˛iem un proiect de lege, s„ respect„m, s„ citim Statutul ∫i Regulamentul Camerei Deputa˛ilor, s„ vot„m a∫a cum trebuie ∫i s„ fim verticali de la o zi la alta. S„ fim verticali ∫i s„ nu trimitem un lider de grup s„ ne spun„ c„ ceilal˛i sunt r„i ∫i voteaz„ a∫a cum le spune cet„˛eanul Traian B„sescu, ∫i ast„zi ∫i noi suntem r„i c„ vot„m cum a spus cet„˛eanul Traian B„sescu, care s-a Ómpotrivit acestui proiect de lege, dar, Ón schimb, promoveaz„ companiile mari care au c‚te 300—400 de miliarde de lei de luat, ∫i le trimite c‚te o semn„tur„, Ón schimb promoveaz„ marile transna˛ionale... ™i am s„ v„ spun ce promoveaz„: va promova acele companii care pot s„ dea 2% sau s„ v„ dea dumneavoastr„ 20 de milioane de euro ∫i s„ v„ pun„ 100 de parlamentari pe uninominal. Aceia sunt marii oligarhi pe care dumneavoastr„ Ói promova˛i, ∫i dezvoltarea regional„, ∫i aceste companii mici care vin ∫i care pot s„ aduc„ bani la bugetele locale sunte˛i Ómpotriva lor!
A∫ vrea s„ ie∫i˛i la televizor ∫i s„ spune˛i c„ v„ schimba˛i de la o zi la alta votul, a∫ vrea s„ spune˛i acest lucru ∫i s„ spune˛i celor pe care Ói ar„ta˛i Ón sondaje c„ v„ iubesc 39% c„ vre˛i s„ le omor‚˛i locurile de munc„. ™i, Ón momentul Ón care companiile na˛ionale vor pleca de la noi, din cauza taxelor ∫i a impozitelor pe care le-a˛i pus, Ón alte ˛„ri, din Asia Mic„, s„ le spune˛i c„ le-a˛i omor‚t viitorul ∫i Óntreprinderilor mici ∫i mijlocii! S„ le spune˛i acest lucru ∫i s„ nu mai ave˛i mesaje duplicitare, pentru c„ nu este frumos!