Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2005
procedural · respins
Alexandru Mircea
Aprobarea programului de lucru
Discurs
Doamnelor ∫i domnilor senatori,
Guvernul a ini˛iat Ón 2002 Ordonan˛a de urgen˛„ nr. 195 privind circula˛ia pe drumurile publice, pentru a Ónlocui un act normativ care avea acela∫i obiect, dar care Ómplinise deja 36 de ani, respectiv celebrul Decret nr. 328/1966, act normativ ale c„rui prevederi deveniser„ desuete ∫i Ón dezacord cu multe dintre prevederile legisla˛iei europene.
Complexitatea deosebit„ a actului normativ supus Parlamentului, precum ∫i faptul c„ reprezentan˛i ai societ„˛ii civile, ai sindicatelor, ai patronatelor, un num„r important de parlamentari din cadrul comisiilor de specialitate de la ambele Camere au formulat numeroase amendamente la proiectul de lege au determinat prelungirea procesului de adoptare a ordonan˛ei.
Œn forma adoptat„ de Camera Deputa˛ilor ∫i Ón raportul comisiilor din Senat sunt Ónsu∫ite ∫i re˛inute foarte multe dintre amendamentele propuse, inclusiv multe dintre ele fiind ale ini˛iatorului, formulate ca urmare a necesit„˛ii corel„rii cu ultimele modific„ri din legisla˛ia interna˛ional„ Ón domeniu, modific„ri care au ap„rut chiar Ón timpul Ón care ordonan˛a se afla Ón procedur„ parlamentar„.
Principalele modific„ri incluse Ón corpul reglement„rilor ∫i Ón raportul comisiei vizeaz„ aspecte importante, ca, de exemplu:
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 18/3.III.2005 — atribu˛iile privind Óndrumarea, supravegherea ∫i controlul respect„rii normelor de circula˛ie pe drumurile publice revin poli˛iei rutiere ca poli˛ie specializat„ din cadrul I.G.P.R., ∫i nu poli˛iei, Ón general, cum era anterior;
— se instituie r„spunderea juridic„ a administratorului drumului public, antreprenorului sau executantului lucr„rilor pe drumurile publice pentru pagubele produse participan˛ilor la trafic;
— orice m„sur„ de restric˛ie a circula˛iei pe drumurile publice se dispune de c„tre administratorul drumului public ∫i a∫a mai departe. Sunt foarte multe, sunt cunoscute.
Vreau s„ fac precizarea, domnule pre∫edinte, c„ suntem de acord cu toate cele 177 de amendamente adoptate Ón unanimitate de comisiile de specialitate, respectiv Comisia juridic„, de numiri, disciplin„, imunit„˛i ∫i valid„ri ∫i Comisia pentru ap„rare, ordine public„ ∫i securitate na˛ional„.
Vreau s„ v„ re˛in, cu tot respectul, aten˛ia, cu o precizare, respectiv la punctul 90 din anex„, mai concret la art. 66, unde, la alin. 2, este o formulare incomplet„ ∫i s-a consemnat gre∫it Ón raport... Deci este vorba de pagina 37 din raport, din anex„, la art. 66 alin. 2, unde se vorbe∫te de prioritatea pietonilor.
Acolo textul din raport este: îPietonii au prioritate de trecere fa˛„ de...“
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.