Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 octombrie 2002
other · respins
Dan Banciu
Dezbaterea ºi adoptarea proiectului Legii privind producerea ºi comercializarea hameiului
Discurs
Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Elaborarea acestei ordonanþe a fost motivatã de necesitatea integrãrii în legislaþia europeanã, respectiv în Capitolul IX Ñ ”Politici în transporturiÒ, ºi se bazeazã în general pe Rezoluþia nr. 92/86 C privind existenþa ºi extinderea unui sistem de observare a pieþei privind transportul de mãrfuri rutier.
Vreau sã vã spun cã de la început s-a creat o anume confuzie, la un moment dat, având în vedere cã Uniunea Europeanã vorbea de transporturi internaþionale, dar dacã citim cu atenþie textul reglementãrii respective, vedem cã se considerau transporturile internaþionale transporturile unei þãri membre a Uniunii în cadrul Uniunii. Deci era vorba în final de monitorizarea pieþei interne a Uniunii Europene, care este o piaþã internã.
Bazându-ne pe acest text ºi pe interpretarea lui absolut corectã, ne-am gândit cã este momentul sã pregãtim viitoarea integrare în Uniunea Europeanã prin elaborarea unei legislaþii care sã încerce sã monitorizeze, din punctul nostru de vedere, atât piaþa internã de transport marfã, cât ºi piaþa internaþionalã, pentru a putea crea exerciþiul necesar viitoarei integrãri.
Aceastã monitorizare presupune colectarea unei baze de date statistice, care este interpretatã la nivelul ministerului, cu sprijinul unui comitet consultativ, din care fac parte reprezentanþi ai Oficiului Concurenþei ºi ai altor organisme, care pot sã constate, la un moment dat, cã oferta de marfã este mult în urma ofertei de transport. Mãsurile care s-ar impune în atari situaþii le-am adoptat, ne-am gândit sã le adoptãm, exact ca în Uniunea Europeanã, deci niºte mãsuri ca pentru o perioadã limitatã sã oprim extinderea înfiinþãrii de noi societãþi de transport, pentru a nu intra într-un colaps general al transportatorilor.
Sigur cã aceastã decizie se ia pe trepte, dupã monitorizare atentã, dupã acceptarea ei de cãtre minister ºi dupã ce, în urma înaintãrii cãtre Guvern, ea este încã o datã filtratã de cãtre Consiliul Concurenþei.
Am considerat toate aceste trepte ca suficient de permisive ºi deschise oricãror verificãri din afarã, dacã situaþia de crizã pe care se hotãrãºte s-o propunã ministerul la un moment dat, repet, pentru o perioadã limitatã, este acceptabilã sau nu pentru Guvern, pentru declararea ei ºi pentru urmãrile care se impun.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.