Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 februarie 2000
other
Mihai-Sorin Stãnescu
Discurs
## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,
Eu de la bun început vã sugerez sã fiþi de acord cu eliminarea acestei prevederi, ºi am sã caut sã mai aduc câteva argumente, alãturi de ceilalþi colegi ai mei care au susþinut acest punct de vedere.
În primul rând, motivarea care se aduce în coloana privind argumentaþia acestui text nu are, fãrã nici un fel de supãrare, nu are nici un fel de acoperire, pentru cã din experienþa fiecãruia cunoaºtem cã în þãrile din spaþiul Schengen ºi, mã rog, din alte zone ale lumii, existã un sistem la graniþã, la frontierã, prin care se asigurã un control cât se poate de eficient de autoritãþile statului, respectiv de poliþia respectivã, pentru a urmãri, mã rog, circulaþia persoanelor care intrã în spaþiul lor, pentru o perioadã de timp determinatã.
Eu cred cã aceastã idee de a se introduce obligativitatea persoanei care gãzduieºte o persoanã venitã din strãinãtate, indiferent cã o face în 48 de ore, fie cã o face în termen de 3 zile, are un anumit izvor. Noi am fost obiºnuiþi ºi pânã în 1990, deci pânã la Revoluþia din 1989 eram obiºnuiþi ºi trebuia sã respectãm anumite obligaþii în legãturã cu circulaþia strãinilor, în România, în legãturã cu persoanele care veneau sã ne viziteze ºi aºa mai departe.
În al doilea rând, trebuie sã avem în vedere totuºi optica celor care vin din strãinãtate. Ei vin din niºte þãri unde sistemul democratic este cât se poate de avansat ºi nu sunt obiºnuiþi cu asemenea chestiuni care li se par absolut nedemocratice, ºi sigur cã nu s-ar crea o imagine bunã pentru România.
În al treilea rând, motivaþia care s-a adus de domnul deputat Ioniþã în sensul cã România, eu ºtiu, la un moment dat poate sã devinã, mã rog, un punct de trecere al unor structuri teroriste, a unor filiere internaþionale, Mafia etc... cred cã suntem într-un moment în care exagerãm o asemenea chestiune ºi, din nefericire, mai mult românii sunt cei care produc anumite conflicte ºi ajung în situaþii nedemne pentru ei ºi pentru noi, în momentul în care se aflã în strãinãtate ºi desfãºoarã niºte activitãþi mai puþin ortodoxe.
Ultimul argument, ºi care cred cã este destul de convingãtor, se referã la un exemplu. Israelul este o þarã care are niºte probleme total deosebite, care nu se comparã cu nici o þarã de pe mapamond. Aceste condiþii deosebite, sigur, rezultã din poziþia lor geopoliticã, mã rog, din situaþiile pe care le cunoaºteþi foarte bine ºi deci ar fi o þarã care având o problematicã deosebitã putea sã adopte niºte mãsuri care, într-adevãr, sã fie de extremã. Însã chiar ºi Israelul, care are aceastã situaþie deosebitã... în momentul în care ajungi în Israel nu ai decât o singurã obligaþie, ca la momentul în care se prezintã controlul paºaportului ºi se aplicã viza de intrare în þara respectivã, completezi, de asemenea, un formular în care arãþi unde locuieºti ºi ce perioadã de timp. Organele specializate ale poliþiei respective sigur cã îþi urmãresc activitatea ºi perioada în care ai stat ºi, în situaþia în care la momentul returnãrii eºti din nou întrebat ºi obligat sã declari, pe o fiºã pe care þi-o prezintã, dacã în perioada respectivã þi-ai schimbat cumva ºederea, destinaþia,