Ionel Olteanu

## Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Iniþiativa ministrului de externe francez, domnul Hubert Vedrine, privind perspectiva admiterii simultane în 2004 a tuturor þãrilor candidate la Uniunea Europeanã, sprijinitã de Belgia, Italia ºi Grecia, a fost urmatã de reacþiile sceptice ale unor oficiali europeni ºi de preocuparea unor state candidate cã, într-o asemenea situaþie, integrarea lor ar putea fi întârziatã.

Dincolo de generozitatea cu care încurajeazã procesele de integrare europeanã ale României ºi Bulgariei, iniþiativa reprezintã totuºi o recunoaºtere a ritmului accelerat înregistrat în acest an de cele douã þãri în adoptarea acquis-ului comunitar ºi, prin urmare, are, fãrã îndoialã, o bazã realistã. Ea se înscrie în contextul conturat de Consiliul European de la Gštteborg din iunie 2001 de accelerare a negocierilor cu toate þãrile candidate ºi de angajamentul privind suplimentarea eforturilor Uniunii Europene pentru sprijinirea corespunzãtoare a României ºi Bulgariei. De aceea, credem cã respingerea de plano a ideii unei extinderi în 12, fãrã a fi urmatã de o dezbatere profundã ºi responsabilã la Consiliul European din decembrie de la Laeken nu ar însemna doar lipsirea României de un orizont cert de aderare, ci ºi abandonarea propriilor eforturi ale uniunii privind o extindere necesarã, tocmai pentru cã tinde sã devinã completã.

În absenþa unui calendar de aderare cuprinzând etapele precis determinate pe baza unor criterii obiective ºi riguros aplicabile tuturor, frustrarea românilor va fi legitimatã într-un context crucial al construcþiei europene determinat de punerea în circulaþie a monedei unice euro. Dezamãgiþi, ei îºi vor aminti, de exemplu, cã, pentru a fi admisã în Consiliul Europei în 1993, României i-au fost necesari trei ani, în timp ce Sloveniei i-au fost suficiente trei luni, sau poate vor rememora faptul cã în 1945 au fost uitaþi în braþele sovieticilor chiar când se puneau primele temelii ale arhitecturii europene.

Retrospectiva extinderilor succesive, de la cei 6 la cei 15, parcurse de comunitãþile europene cãtre ceea este Uniunea Europeanã de astãzi reflectã diversitatea raþiunilor care au motivat adeziunile respective, de la considerentele de naturã economicã la cele privind consolidarea democraþiei interne ºi stabilitatea internaþionalã care, potrivit lui Michel Rocard, par sã fie argumentul esenþial al candidaturilor celor 12. Or, având în vedere cã România, ca de altfel ºi celelalte state membre sau candidate ale Uniunii Europene, trebuie sã-ºi punã în aplicare reformele în funcþie de structurile normative ºi funcþionale ale Europei actuale, dar ºi ale Europei de mâine, evoluþia sa este inextricabil legatã de o integrare europeanã cât mai apropiatã ºi cât mai efectivã. Din aceastã perspectivã, desigur cã angajamentul nostru reformator trebuie susþinut într-un ritm accelerat, lucru care nu este doar posibil, ci ºi realizabil, pentru a nu lipsi de la întâlnirea istoricã a þãrilor candidate din 2004.