Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 decembrie 2001
other
Damian Brudaºca
Dezbaterea proiectului Legii privind respingerea Ordonanþei de
Discurs
## Doamnelor ºi domnilor,
În absenþa absolut oricãrei atitudini ferme, intransigente din partea autoritãþilor române, continuã acþiunile ostile, antiromâneºti, ºovine ºi iredentist revanºarde ale U.D.M.R. Reprezentanþi ai Guvernului, oficiali ai P.S.D. ºi ºefi ai serviciilor secrete române au atras atenþia asupra scãpãrii totale de sub control a zonei Harghita, Covasna ºi Mureº, ca urmare a acþiunilor autonomist-secesioniste întreprinse la cererea ºi sub presiunea guvernanþilor de la Budapesta.
Ce au fãcut autoritãþile române în faþa acestui atentat la adresa integritãþii noastre naþional-statale? Banale declaraþii, fãrã mãsurile urgente ºi responsabile pe care gravitatea situaþiei le impunea.
Dupã cum se ºtie, Parlamentul de la Budapesta a adoptat la data de 19 iunie a.c. Legea privind statutul unor etnici maghiari din afara graniþelor Ungariei, respectiv pentru cei din România, Slovacia ºi Iugoslavia, uitându-i, cameleonic, pe ceilalþi etnici maghiari care sunt cetãþeni ai Australiei, Statelor Unite ale Americii, Germaniei, Franþei, Olandei, Belgiei, Italiei, Austriei, Rusiei, Ucrainei, Canadei ºi ai altor state.
În aceeaºi zi de 19 iunie a.c. primul-ministru al Guvernului României, domnul Adrian Nãstase, a declarat la Cluj-Napoca, clar ºi cu fermitate, cã legea adoptatã de Parlamentul de la Budapesta nu va fi aplicatã pe teritoriul României ºi, ca urmare, vor fi interzise legitimaþiile de ungur.
Mai multe organisme europene s-au pronunþat pentru interzicerea extrateritorialitãþii legii maghiare în cele trei þãri vecine Ungariei. Cu toate acestea, conducerea U.D.M.R., sfidând Constituþia României, Legea siguranþei naþionale ºi ignorând poziþiile exprimate de cãtre ºeful Guvernului României ºi diversele organisme ale Consiliului Europei, se pregãteºte ºi acþioneazã pentru introducerea pe teritoriul României, în special pentru românii de etnie maghiarã stabiliþi în localitãþile din Ardeal, aºa-zisele legitimaþii de ungur. În acest scop, a fost constituit la Cluj-Napoca, sãptãmâna trecutã, un consiliu de supraveghere a aplicãrii Legii statutului maghiarilor din þãrile vecine ale Ungariei. Acest consiliu este format din 28 de persoane, din care: nouã membri din partea societãþii civile maghiare, nouã din partea bisericilor tradiþionale ungureºti din Ardeal ºi nouã din partea unei uniuni culturale. Consiliul este condus de cetãþeanul BŽla Mark—.
Potrivit art. 1 din Legea siguranþei naþionale nr. 51/1991, prin siguranþa naþionalã a României se înþelege starea de legalitate, de echilibru ºi de stabilitate socialã, economicã ºi politicã necesarã existenþei ºi dezvoltãrii statului naþional român, ca stat suveran, unitar, independent ºi indivizibil, menþinerii ordinii de drept, precum ºi climatului de exercitare neîngrãditã a drepturilor, libertãþilor ºi îndatoririlor fundamentale ale cetãþenilor, potrivit principiilor ºi normelor democratice statornicite prin Constituþie.