Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 octombrie 2000
procedural · respins
Eliade Corneliu Mihãilescu
Aprobarea ordinii de zi cu trecerea punctului 18 pe locul 2 al ordinii de zi
Discurs
Doamnelor ºi domnilor senatori,
Este vorba de o modificare a uneia dintre cele mai importante legi ale pieþei, este legea privind protecþia consumatorilor care, de fapt, reprezintã armonizarea cu directiva privind securitatea generalã a produselor ºi serviciilor.
Aceastã modificare ºi completare a Ordonanþei nr. 21 era necesarã întrucât în intervalul 1992Ð2000 atât la nivelul Uniunii Europene, cât ºi la nivelul României s-au produs foarte multe schimbãri, atât în legislaþie, cât ºi în practicile comerciale.
Deci, apãrea ca foarte necesarã o asemenea lege pentru a se armoniza atât cu directivele europene apãrute ulterior, ºi anume directiva privind securitatea generalã a produselor, directiva referitoare la clauzele abuzive, precum ºi alte directive privind produsele alimentare. Aceastã ordonanþã, de fapt acest proiect de modificare a Ordonanþei nr. 21 face aceste lucruri.
Prin aceastã ordonanþã, de fapt, au fost definiþi termeni noi ºi, dupã caz, redefiniþi termenii existenþi.
În general, cea mai importantã definiþie este produsul sigur faþã de care este aproape construitã atât aceastã lege, cât ºi Directiva europeanã privind securitatea generalã a produselor ºi serviciilor. Prin aceste noi definiþii a fost posibil sã fie stabilite mult mai concret responsabilitãþile individuale pentru producãtor ºi pentru fiecare categorie de comerciant din lanþul de distribuþie al produselor ºi serviciilor. De asemenea, în baza acestor definiþii, a fost posibil sã se stabileascã mai concret mãsurile pe care organele administraþiei publice abilitate în aplicarea
acestui act normativ le pot dispune pentru a preveni sau limita consecinþele negative asupra consumatorilor. De asemenea, legea, prin aceste modificãri, este mai uºor de aplicat. În acelaºi timp se atinge þelul de a creºte responsabilitatea producãtorilor ºi importatorilor în momentul punerii pe piaþã a produselor ºi serviciilor.
Un alt aspect atins este cel legat de asociaþiile de protecþie a consumatorilor, rolul acestora în cadrul consiliilor consultative, ca partener de drept, ºi în acest sens punându-se de acord cu condiþiile legate de noul nivel de dezvoltare a societãþii civile.
Noi am ascultat ºi ºtim ºi despre amendamentele propuse de comisie, suntem de acord. Sunt câteva precizãri.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.