Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·5 aprilie 2001
procedural · adoptat
Mihai Ungheanu
Discurs
## Doamnelor ºi domnilor senatori,
Intervin într-o chestiune de procedurã privind relaþiile generale în cadrul Senatului, conform negocierilor pe care le-am avut între partide la început.
Este vorba, ºi subliniez, de importanþa lucrului în comisii, este vorba de eficacitatea lor, aºa cum stabileºte noul Regulament al Senatului care a coborât, pe bunã dreptate, pentru eficienþã, în comisii foarte multe dintre lucrãrile Parlamentului ºi ale plenului.
Vreau sã mã refer la o chestiune care a fost pronunþatã aici, în plen, tot de mine, în numele Partidului România Mare, care a revenit în negocierile... a doua rundã de negocieri între liderii politici, este vorba de situaþia de la Comisia de sãnãtate unde continuã sã nu se respecte ceea ce s-a stabilit la negocieri între grupuri, continuã sã nu se respecte cutuma parlamentarã, deci domnul senator Constantin Gãucan, desemnat de partid ca preºedinte al Comisiei de sãnãtate, ecologie, tineret ºi sport, continuã sã fie bruiat sau, mai mult decât atât, înlocuit în activitatea Comisiei de sãnãtate.
S-au fãcut mai multe intervenþii de atunci ºi pânã acum, s-au fãcut chiar în Biroul permanent, situaþia continuã, deci este o încãlcare a unui mod de a ne înþelege, de a negocia ºi de a ajunge la un punct de vedere comun pentru ca sã putem fi eficienþi în viaþa parlamentarã, în viaþa senatorialã.
Adaug cã asta afecteazã ºi experienþa pe care o facem cu acest nou regulament revizuit, care acordã o foarte mare importanþã comisiilor.
În consecinþã, datã fiind situaþia, date fiind rundele de discuþii, de negocieri, de avertismente sau de cerere a unui tratament de echitate ºi de înþelegere, Partidul România Mare anunþã retragerea, prin demisie, a celor trei reprezentanþi ai Partidului România Mare din Comisia pentru sãnãtate, pentru cã situaþia de acolo cere acest lucru, iar Partidul România Mare nu înþelege sã continue tratativele ºi negocierile atâta timp cât interlocutorii ºi partenerii nu-ºi respectã pânã la capãt promisiunile ºi înþelegerile.
În consecinþã, cei trei membri P.R.M. care lucreazã sau au lucrat pânã acum în Comisia de sãnãtate se retrag prin demisie.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.