Gheorghe Buzatu

## Doamnelor ºi domnilor senatori,

Sunt momente ale istoriei care se greveazã adânc în memoria generaþiilor. Voi reþine câteva dintre aceste momente, referindu-mã, desigur, la trecutul naþional: 24 ianuarie, 1 decembrie, 9 mai, iar, nu în ultimul rând, 22 iunie.

Datele menþionate au ajuns sã se confunde de acum cu înseºi clipele astrale ale istoriei noastre. Nu este cazul, desigur, sã insist asupra cauzelor ºi împrejurãrilor în care exact acum 60 de ani Ñ la 22 iunie 1941 Ñ România a ajuns sã intre în rãzboiul mondial din 1939Ñ 1945. Având în vedere situaþia concretã ºi þelurile rãzboiului, eliberarea provinciilor rãzluite ºi zdrobirea comunismului, rãzboiul României a purtat, de la un capãt la altul, un caracter naþional ºi popular. România

nu a luptat pentru nimic altceva decât pentru a-ºi recupera fiii ºi pentru a impune recunoaºterea dreptului ei. N-a purtat Ñ nici vorbã Ñ un rãzboi rasial! Nici unul în afara legilor internaþionale. Aºa dupã cum au demonstrat reputaþi specialiºti, rãzboiul României în Rãsãrit a fost unul paralel cu acela al Germaniei. Rãzboiul din Rãsãrit nu a fost victorios, este adevãrat, dar faptele românilor nu au rãmas fãrã efect, mai ales cã au trebuit sã plãteascã ulterior cu vârf ºi îndesat pentru cutezanþa lor. O mai fac ºi astãzi, fie spus în parantezã.

Dupã desprinderea României de Germania Ñ la 23 august 1944 Ñ þara a fost ocupatã de URSS, de unde pânã atunci fusese satelit al Berlinului. I s-au pretins cedãri teritoriale în Rãsãrit ºi enorme daune de rãzboi. Ulterior i s-a impus un nou regim, un nou regim social, comunist, iar lordul rãzboiului Ñ mareºalul Ion Antonescu Ñ dupã ce a fost anchetat la Moscova în 1944Ñ1946, a fost trimis la Bucureºti pentru a i se intenta o farsã de proces, fiind condamnat la moarte ºi executat la 1 iunie 1946. Ca lider al unui rãzboi popular ºi naþional, în fond, cel de al doilea rãzboi al României pentru reîntregire, dupã cel din 1916Ñ1919, Antonescu nu a fost ºi nu putea sã fie criminal de rãzboi. O asemenea etichetare nu are substanþã, nu are acoperire juridicã ºi istoricã. Este cazul sã mã întreb dacã nu cumva calificarea drept ”criminal de rãzboiÒ a lui Antonescu nu este în mãsurã sã-i ascundã pe cei care, evident criminali, s-au opus ori au sabotat rãzboiul reunirii naþionale din 1941Ñ1944, condus de mareºal.

De asemenea, este extrem de dificil de a se face o distincþie între mareºalul Antonescu, drept criminal de rãzboi, ºi poporul român, care l-a urmat pânã la 23 august 1944. Ori, din cunoaºterea cea mai superficialã a realitãþilor istorice, este imposibil de culpabilizat o datã cu mareºalul ºi poporul român, cum cã ar fi pregãtit, declanºat, purtat ºi finalizat un rãzboi, de asemenea, criminal. Conchidem cã între a ridica la rangul de criminal de rãzboi pe cel de al treilea mareºal al României ºi a culpabiliza un popor ori statul român ºi Armata Românã nu e decât un pas. Este o tentativã periculoasã, cu efecte greu de întrevãzut. Amintesc în context cã în 1946 la NŸrnberg judecãtorii au avut serioase reþineri în ceea ce priveºte trecerea Marelui Stat Major al Armatei Terestre Germane în rândul organizaþiilor criminale. Pe când, deducem, pentru România acest lucru nu pare exclus astãzi. De altfel, în nenumãrate alte situaþii Ñ anterioare ori posterioare Ñ în ochii asasinilor adevãraþi, atâtea dintre personalitãþile trecutului nostru au avut cinstea de a fi fost plasate tot în rândul criminalilor: Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Iuliu Maniu ºi alþii, ºi alþii. ªi, desigur, ce a mai rãmas din toate poveºtile astea.