Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
## Doamnelor și domnilor colegi,
Am reușit o singură performanță, ca, după 22 de ani, să fim primul Parlament care lasă următorului Parlament ceva care lipsește. Noi le lăsăm un regulament rescris, reordonat, pe care să-l primească viitorii deputați. Asta este prima chestiune pe care vreau să v-o spun.
Doi. Eu sunt consternat. Pe de o parte ne ducem la Bruxelles și spunem, ca lideri ai opoziției, PDL-iști, și le spunem și celor din Partidul Popular European – aici vorbim de două partide care fac parte din Partidul Popular European – că procedurile în Parlament nu sunt bune, când sunt conflicte de interese sau când sunt incompatibilități, că Parlamentul este cel care frânează, că Parlamentul nu vrea să facă. Și când, în sfârșit, facem această procedură, când punem de acord și cu decizia Curții, că n-o comentez eu, grupurile care fac parte din Partidul Popular European cer retrimiterea la comisie o săptămână. Știm că pe 30 se depun candidaturile și de pe 31 cu greu vom fi în cvorum.
Mie nu-mi place chestia asta. Cu tot respectul și cu toată aprecierea pentru toți colegii mei, o dezavuez.
Iar în momentul în care raportul de etapă, prin Mecanismul de Cooperare și Verificare, va fi făcut în decembrie, eu o să le reamintesc și o să-i scriu doamnei comisar Reding care a fost viziunea Partidului Popular European cu privire la procedurile transparente în cazul incompatibilităților și conflictului de interese. Am avut întâlniri între lideri de grup parlamentar, toată lumea a aprobat, toată lumea a spus că e bine, domnul Nicolicea... Aici am făcut câteva modificări acceptate de Agenția Națională de Integritate, simple, fără să jignim pe nimeni, să nu mai fim acuzați că dacă avem în timpul dintre două sesiuni parlamentare nu știm cum să procedăm.
Nu e nicio problemă. Eu accept și respect decizia dumneavoastră, este o decizie...
Ceea ce mă șochează este a treia chestiune, și simplă: președintele comisiei nu este membru al Uniunii SocialLiberale, nici al Partidului Progresist, nici al UDMR, nici al Grupului minorităților, ci este membru al Partidului Democrat Liberal. De la început Domnia Sa a trimis un raport care a depășit cadrul de jumătate plus unu. Raportul a fost făcut cu o mare majoritate și totuși el nu e bun. Colegii au fost prezenți și totuși nu este bun? E o întrebare la care nu pot să răspund. Eu l-am retrimis la comisie, decizia plenului este o decizie suverană, dar aș ruga colegii ca măcar în următoarele săptămâni de zile, este vorba de comportamentul Parlamentului și de dorința de a avea proceduri transparente, o să-i rog pe colegii din opoziție să spună ei primii ce au făcut astăzi.
Vă mulțumesc foarte mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.