Dumitru Oprea

Doamnelor și domnilor colegi,

Domnule președinte al Senatului,

Declarația de astăzi are titlul „Ipocrizia liberalismului de paradă”.

Au trecut abia câteva luni de la o cursă prezidențială ratată de PNL. Foștii noștri parteneri din Alianța DA au mizat pe o coaliție contra naturii, prezentată publicului ca fiind una salvatoare pentru România. Frățietatea cu PSD nu ținea cont de populismul grosier al stângii, de planurile demagogice aflate pe agenda acesteia. Domnul Crin Antonescu „a revoluționat bunul-simț” printr-o asociere care s-a dovedit a fi catastrofală din punct de vedere electoral. Deși sancționat la urne, șeful PNL nu renunță la această cale falimentară. Motivul? PD-L ar amenința democrația și nu ar fi un partid de dreapta.

Despre obsesia instaurării despotismului Băsescu – PD-L în această țară nu mai are rost să vorbim. Ar fi, probabil, singura tiranie din istoria omenirii care a avut la ultimul scrutin aproape toată media împotriva sa.

Lucrurile sunt însă mult mai simple. Deși au pierdut alegerile generale, liberalii au avut pretenția de a conduce Guvernul și au fost refuzați. Drept urmare, îmbrățișarea poveștii cu dictatura li s-a părut mai avantajoasă. Chiar și acum, în ciuda rezultatului de la urne, PNL insistă în această direcție, așa cum insistă și cu faptul că o alianță cu PD-L ar fi irealizabilă din considerente doctrinare. E o pretenție care merită o replică pe măsură.

Așadar, PD-L nu ar fi un partid de dreapta. Domnul Crin Antonescu insistă să peroreze pe această temă, pretinzând chiar că PSD și PC sunt de preferat pentru liberali. Este o inepție care îngroapă orice pretenție de decență a amintitului personaj. Pentru Domnia Sa se pare că nu contează faptele, nu contează imensul proiect reformator la care s-a angajat acum PD-L și care a fost amânat la infinit de PSD, nu sunt importante ajustările din economie și toate sectoarele sociale. Aceste lucruri, unele cât se poate de liberale în esența lor, nu au nicio relevanță pentru un lider PNL dator să fie preocupat de progresul României. Tot ceea ce contează e cariera sa, poziționarea față de ceilalți. Dacă el era pus prim-ministru, probabil că ar fi recunoscut elementele liberale la PD-L. Altfel, noua guvernare îi pare complet respingătoare.

Mai atractive i se par apropierea de populismul PSD și sinistrul concubinaj politic cu PC. Acolo găsește domnul Antonescu parteneri potriviți pentru „revoluția bunului-simț”, pentru credibilizarea unei alternative la guvernare.

Din nefericire pentru PNL, soarta lui este legată acum de opoziție. Nu pentru că ar fi imposibil altfel, ci pentru că așa vrea liderul său. Aspirațiile sale prezidențiale sunt mai importante decât orice, iar pentru asta preferă un joc politic falimentar.

Desigur, nimeni nu știe cu siguranță cine va fi președinte peste cinci ani. Domnul Antonescu poate spera la infinit. Trist este că liberalii stau pe margine tocmai atunci când România cunoaște cele mai liberale transformări din ultimele șapte decenii, iar și mai trist ar fi faptul să descopere chiar ei că, după atâta așteptare în opoziție, se vor consola doar cu anii de prietenie ai Partidului Conservator.