Ioan Stan

Doamnelor și domnilor colegi,

Doresc să vă vorbesc, din nou, despre moștenirea mea și a concitadinilor mei, mirifică, dureroasă și copleșitoare, așa cum este și va fi mereu vorba despre Fălticeni.

Personalități ale Pantheonului național și universal l-au admirat și l-au păstrat în opera lor, numindu-l Weimerul României ori Veneția nordului românesc.

L-au nemurit cu pana, penelul și dalta fii ai locului, ridicați de contemporani, ca și de posteritate, cu mult deasupra spațiului sucevean ori românesc, în universul artistic fără de granițe.

Meleag binecuvântat, Fălticeniul a reușit să ofere coordonate creative pentru mai mult de 100 de nume mari ale culturii și științei naționale, situându-se – din acest punct de vedere – într-o ierarhie neoficială, pe locul trei, după București și Iași.

Bine, bine, veți spune, unde-i necazul?

Păi unde să fie, Domniile Dumneavoastră? Mă tem că, fără știrea noastră, granițele județului Suceava au fost reașezate, iar Fălticeniul, cu Baia și Drăgușenii, cu Mălinii și Râșca, cu Slatina și Bogdăneștii, așezări al căror nume înfioară cu rezonanța lor istorică, au rămas pe dinafară, într-o țară a nimănui, dacă nu cumva ne-or fi adoptat, tot pe neștiute, nemțenii ori alți megieși!

Altfel cum s-ar putea explica totala excludere a Fălticeniului din ceea ce se pregătește a fi trendul anului și al anilor ce vor urma, în așa dorita renaștere a turismului românesc?!

Prezența în luna ianuarie 2009 a ministrului turismului, împreună cu cel al culturii, la lucrările seminarului național de turism „Redescoperă România” a fost de natură să ne dea speranțe în ceea ce privește reașezarea Fălticeniului pe locul pe care îl merită.

Ce s-a întâmplat însă în realitate ne-a determinat să recunoaștem, încă o dată, că suntem cu bună știință sau din nepăsare pur și simplu „uitați”!

Cum este cu putință să înscrii Fălticeniul într-un program de revigorare turistică națională ca cel anunțat cu multă vervă mediatică la seminarul de care vă vorbeam, la capitolul „turism ecumenic”?!

## Care Fălticeni?

Cel așezat în slova sadoveniană, cel pictat de Băieșu, cel purtat în lumea largă în sufletele Lovineștilor, cel cu ulița Rădășenilor răsunând încă de râsul catiheților învredniciți a-i fi tovarăși lui Nică, humuleșteanul ce se va așeza în istoria literaturii române sub numele de Ion Creangă?

Sau, Doamne, iartă-mi mie, poate Fălticeniul înzestrat din dragostea celui care a fost numit, pe bună dreptate, patriarhul sculpturii românești, cu cea mai bogată colecție de autor aflată într-un singur loc în întreaga lume. L-am numit astfel, cu plecăciune de suflet, pe Ion Irimescu.

De asta vă vorbesc astăzi, doamnelor și domnilor colegi, pentru a vă atrage atenția că în întregul teritoriu istoric bucovinean există încă, prin strădania celor trăitori în timp, până și astăzi, și mereu, un spațiu de excepție pe care împreună îl putem așeza pe locul meritat și pe care ar trebui să îl recunoască și cei care, vremelnic și omenește, stau „în fruntea bucatelor”.