Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·8 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Cristian Sorin Dumitrescu
Discurs
Doamnelor și domnilor colegi, Eu am aici, în față, cererea de reexaminare.
Nu e vorba, în cererea de reexaminare, despre a se da ceva, ci despre a se lua, în sensul că, în punctul 2, se menționează faptul că această acordare nu trebuie făcută pentru că rentele se acordă numai după retragere și așa mai departe și suntem într-o perioadă de austeritate.
Ca atare, dacă vrem... – și mulți dintre cei care au intervenit aici și au solicitat să rediscutăm acest proiect de lege la comisie, raportul, în sensul de a-l îmbunătăți și de a acorda ceva în plus. Or, spiritul acestei solicitări pe care deja am și respins-o este, din contră, să reducem, și nu să solicităm ceva în plus.
Pe de altă parte, vă atrag atenția că suntem în cadrul unei proceduri de reexaminare. Procedura de reexaminare privește _stricto sensu_ proiectul de lege în speță, așa cum el a fost adoptat în Parlament, pentru că el al trecut prin procedurile parlamentare, a fost adoptat, este expresia voinței Parlamentului, care a fost de acord cu textul respectiv.
Pe cale de consecință, ar fi și mult mai greu acum să spunem că de ce atunci când am adoptat legea și am adaptat-o în cele două Camere și a fost trimisă la promulgare nu ne-am gândit s-o îmbunătățim ca atare.
Deci iată de ce cred că sunt foarte multe elemente în această dezbatere care să ne conducă către ideea de a lăsa legea să meargă spre promulgare, așa cum propune raportul comisiei. Sigur că mai binele este bine, dar câteodată e și dușmanul binelui, ținând cont de faptul că redeschidem o discuție legată de o idee de austeritate și așa mai departe, care nu este în acest moment benefică pentru mișcarea sportivă, care, și așa, se află într-o perioadă de subfinanțare extrem de mare.
Iată de ce eu vă mulțumesc foarte mult dumneavoastră, celor care ați avut intenția de a acorda – principial vorbind – o egalitate și pentru celelalte medalii și așa mai departe, dar vreau să vă spun că noi am modificat doar textul legii existente. Dacă există voința politică și dorința domnilor parlamentari să se modifice legea în sensul celor spuse, putem să facem un proiect de inițiativă legislativă, să întrebăm Guvernul dacă are resursele respective, și după aceea să o promovăm ca atare.
Iată de ce cred că cel mai înțelept ar fi să mergem în continuare pe acest proiect de lege existent și să îl votăm ca atare. _Non multa, sed multum_ . Mai bine cât avem, decât să riscăm să avem mai puțin sau deloc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.