Moțiunea pe care o dezbatem astăzi nu are niciun sens. Este o moțiune care are aceleași efecte ca cele ale unei vuvuzele de pe stadion.* Zgomot și hărmălaie. Asta știe să facă PSD – scandal – și asta știe să rostogolească în spațiul public – minciuni. Dacă mâine minciuna nu ar fi posibilă, câți dintre dumneavoastră, doamnelor și domnilor pesediști, ați supraviețui?
Tot ceea ce este scris în această moțiune este minciună, de la un cap la altul.* Desigur, Ion Ștefan deranjează. A deranjat din prima zi când a venit la minister și a arătat că nu este dispus să tolereze niciun angajament și nicio înțelegere subterană. Deranjează pentru că banii pe care îi are i-a făcut din afaceri private, nicio firmă de stat falimentată și apoi cumpărată pe nimic, niciun contract cu statul, nicio licitație aranjată. Pentru PSD-iști este greu de imaginat așa ceva!
Obișnuiți să fie racordați la bugetul statului, de unde s-au scurs milioane de euro în buzunarele lor,
PSD-iștii nu pot concepe că se poate câștiga și din afaceri oneste.12
Ion Ștefan deranjează pentru că nu are cu ce să fie agățat, nu este șantajabil, nu cedează la amenințări. Iar PSD-iștii sunt specialiști în amenințări și în șantaje, așa că ați apelat la calomnie, după cum spunea celebrul filosof Francis Bacon: „ _Calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose_ .”
Spuneți că structura anticorupție a ministerului s-a transformat într-un firav compartiment. Este una dintre cele mai proaste glume pe care le-am auzit.* Cred că oamenii abia acum au aflat că acest minister a avut vreodată o astfel de structură.
Permiteți-mi să vă întreb unde erau vitejii angajați ai anticorupției din Ministerul Dezvoltării în 2013, când doamna Sevil Shhaideh, pe atunci secretar de stat în acest minister, a inițiat și a pus pe circuit HG nr. 943 din 27 noiembrie 2013, prin care insula Belina era trecută din proprietatea publică a statului în cea a Consiliului Județean Teleorman, pentru ca apoi să ajungă la Liviu Dragnea, pe persoană fizică.
Unde erau aceiași vigilenți angajați anticorupție când Tel Drum primea pe bandă rulantă lucrări finanțate prin banii dirijați tot de la Ministerul Dezvoltării, lucrări care acum se demonstrează că au fost efectuate de mântuială?
Ani de zile Ministerul Dezvoltării a fost principalul robinet prin care banii publici au ajuns la firmele pe care voi le controlați* și care câștigă pe bandă rulantă așa-zise licitații cu câștigător cunoscut dinainte.
De fiecare dată când se împărțeau posturile de ministru la PSD, cea mai mare bătălie era pe Ministerul Dezvoltării, pentru că aici erau banii cei mulți. Și, în timp ce țara rămânea așa cum o știm, afacerile voastre se dezvoltau și averile voastre creșteau.
În timpul guvernărilor PSD, ministerul ar fi trebuit să se numească „Ministerul Dezvoltării Averilor PSD-iste”.*
Mai spuneți că ministrul Ion Ștefan a declanșat o adevărată epurare politică în minister. Desigur că nu aveți proprietatea acestui termen.
Dacă vreți să știți ce este aceea o epurare politică, întrebați-l pe tătucul vostru, care v-a inventat pe toți – Ion Iliescu. El vă poate explica în detaliu ce este aceea o epurare politică, pentru că a participat activ la așa ceva.
Ceea ce a făcut Ion Ștefan la Ministerul Dezvoltării a fost să pună lucrurile pe făgașul normal și, de fapt, de aici a pornit furia PSD-iștilor.
Încă din 2012, de când Dragnea a condus acest minister, a avut loc un proces prin care profesioniștii au fost îndepărtați și în locul lor au fost aduși lipitori de afișe.
Timp de aproape opt ani ați umplut ministerul de incompetenți și neaveniți și acum, când oamenii vor să pună în oglindă adevărata lor valoare, țipați ca din gură de șarpe că au loc epurări politice.
## Doamnelor și domnilor,
Trebuie să ai un tupeu deosebit să-l acuzi pe Ion Ștefan că nu a făcut nimic în fruntea ministerului.
Vin din Craiova, oraș unde se găsește una dintre cele mai importante unități de învățământ din țară, Colegiul Național „Carol I”. Clădirea în care funcționează datează din 1842 și probabil o știți din celebrul tablou al lui Aman, „Hora Unirii la Craiova”, o clădire care acum stă să cadă.
Doamna Vasilescu, bănuiesc că ați semnat această moțiune și că o veți vota. Vă aduc aminte de tot circul pe care l-ați făcut, când erați primarul Craiovei, în legătură cu Colegiul Național „Carol I”, când v-ați plimbat cu căruciorul de supermarket plin cu hârtii. Era anul 2012, dacă nu mă înșel.
De atunci și până când am venit noi la guvernare nu s-a mișcat nimic la acest colegiu. A fost nevoie să vină Ion Ștefan, de la Focșani, să semneze documentele necesare pentru ca lucrările de reabilitare la colegiul din Craiova să poată începe.
Sunt în sală și colegi din Constanța, cred. Ați trecut recent pe lângă cazinou? Se lucrează acolo? Tot Ion Ștefan este cel care a pornit lucrările. Nu Liviu Dragnea, prea ocupat să facă ordine în justiție, înainte de a ajunge el la pușcărie, nu Radu Mazăre, cel ocupat să fure terenuri și să se joace de-a faraonul și de-a ofițerul Wehrmacht. Niciunul dintre ei, ci Ion Ștefan. Și acestea sunt doar câteva dintre lucrările pe care actualul ministru le-a demarat. Acum câteva zile au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru restaurarea Palatului Universității din București. Niciunul dintre miniștrii dumneavoastră nu a făcut acest lucru, pentru că nu v-au interesat niciodată cu adevărat condițiile în care învață copiii noștri.
Am mai putea vorbi despre proiectul la care ține atât de mult, care urmează să aducă gaze în casele tuturor românilor, o idee care nici măcar nu le-a trecut prin cap celor de la PSD.
Pentru dumneavoastră, domnilor PSD-iști, care ați condus până acum țara, dezvoltarea regională a însemnat să faceți terenurile de fotbal în pantă și să asfaltați drumuri spre nicăieri.
Doamnelor și domnilor parlamentari de la PSD,
Știu ce vă mână în luptă și de ce tresăriți cu nerăbdare pe băncile dumneavoastră, așteptând să vă întoarceți la guvernare și să puneți mâna pe acest minister.
Nu bunele intenții pe care le reclamați, nu faptul că vă pasă de soarta țării. Nu! Banii! Banii sunt cei care vă motivează! România va primi de la Comisia Europeană 33 de miliarde de euro în cadrul planului „Noua generație UE”. 33 de miliarde! Vă fac cu ochiul acești bani, așa e?! Cum i-ați dori dumneavoastră în buzunar sau în conturile firmelor de casă ale PSD, cum este Tel Drum! Câte asfaltări pe hârtie ați face și câte parcuri în câmp sau alte asemenea investiții care au ca rezultat doar îmbogățirea unora dintre dumneavoastră! Numai că nu va fi așa!
Banii aceștia vor fi folosiți exact pentru scopul pe care Comisia Europeană l-a stabilit – să dezvolte România.
Doamnelor și domnilor parlamentari de la PSD,
Dacă tot vorbim despre dezvoltare regională, uitați-vă la regiunile pe care le conduc colegii dumneavoastră și uitați-vă la regiunile care îi au la conducere pe colegii noștri.
Comparați Teleormanul cu Bihorul, Vasluiul cu Timișul sau Doljul cu Clujul. Nu vi se pare ciudat...
Marker
Cadru
Justificarea se bazează pe atacul la interesele și integritatea grupului politic advers.
„În timpul guvernărilor PSD, ministerul ar fi trebuit să se numească „Ministerul Dezvoltării Averilor PSD-iste”.”