Doamnelor și domnilor invitați, personal medical, medici și asistenți medicali,
Domnule ministru al sănătății,
Orice guvern normal, orice stat democratic își propune să aibă grijă de cetățenii săi, să le asigure acestora condiții firești de manifestare, inclusiv din punct de vedere al stării de sănătate.
Barack Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale și a pregătit o lege în acest sens (care, după cum știți, ieri a fost aprobată), iar Statele Unite ale Americii au asistență medicală care nu se compară cu cea de la noi, dar problema sănătății oamenilor este una extrem de importantă și-i preocupă pe cetățeni, pe întreprinzători, dar și pe autorități.
O națiune sănătoasă ar trebui să fie obiectivul oricărui politician al acelei națiuni!
Din păcate, România face excepție și, din anul 2009, sănătatea nu mai este prioritate națională decât în vorbele guvernanților, în realitate, pe sănătate, Guvernul nu pune niciun preț, referindu-ne atât la pacienți, cât și la personalul medical – medici, asistenți medicali, alt personal auxiliar.
Situația reală din sistemul sanitar românesc este, cu siguranță, cea mai grea din ultimii 20 de ani, întrucât, de peste 15 luni, Guvernul PDL, Guvernul Băsescu–Boc–Udrea, a demonstrat că sănătatea nu mai reprezintă decât o lozincă utilizată în campania electorală.
Prin acțiuni de neînțeles și prin alocarea unor fonduri insuficiente, Guvernul a bulversat și cele câteva zone care începuseră să funcționeze bine.
Aș vrea să fac o remarcă încă de la început.
Pentru a justifica starea deplorabilă a sistemului românesc de sănătate s-a declarat de unii, chiar oficiali ai statului, că sumele alocate au crescut de câteva ori și că nu se vede nimic, că nu s-a schimbat nimic în acest sector.
Cei care fac asemenea afirmații ori nu știu ce spun, ori mint, pentru că se uită două lucruri: banii alocați sunt atât de puțini întrucât nu ajung nici pentru funcționarea curentă, iar fondurile repartizate până la sfârșitul anului 2008 au încercat să acopere unele zone de activitate uitate sau tratate cu nepăsare ori pentru anumite obiective considerate prioritare.
Pentru exemplificare, mă voi referi numai la situații din perioada 2005–2008, pe care o cunosc.
Astfel, salariile medicilor și asistenților medicali s-au dublat între 2006–2008, iar ale medicilor rezidenți de anul I și II s-au triplat în perioada respectivă, cu toate că și acestea sunt foarte mici, comparativ cu ce li se oferă în alte țări, și deja câteva mii de cadre medicale au părăsit țara, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.
Dacă ținem cont că în majoritatea spitalelor cheltuielile cu salariile au o pondere între 60 și 85%, se poate înțelege că noi am urmărit o anume stabilizare a forței de muncă medicale, nemaifiind bani și pentru alte îmbunătățiri, cu toate că s-a majorat cu circa 50% plafonul pentru alimentația bolnavilor din spitale ori s-au achiziționat aparatură și instrumentar medical de ultimă generație, fiind, evident, încă insuficiente, comparativ cu standardele din spitale similare din Europa.
De asemenea, s-au achiziționat 1.500 de ambulanțe prin care s-au putut înființa SMURD-uri în majoritatea județelor țării și s-au îmbunătățit serviciile de ambulanță.
S-au pus în funcțiune Unități de Primiri Urgențe din spitalele județene de urgență, s-au terminat construcțiile la spitalele din Fetești – Ialomița, Huși – Vaslui, Ineu – Arad, spitale începute de peste 15 ani și care se măcinau de vreme.
S-au finalizat lucrările majore de consolidare a celor două importante spitale de urgență din București – Floreasca și Universitar, lucrări neterminate de peste zece de ani la cele mai mari spitale de urgență din București.
S-au refăcut ori s-au renovat, total sau parțial, circa 25% din spitalele din România, indiferent de patologia pe care o tratează, acordându-se o atenție aparte celor din domeniul psihiatriei, acest aspect făcând parte din condiționalitățile de aderare la Uniunea Europeană.
Totodată, s-a reușit asigurarea la nivelul necesarului, pentru prima oară în România, a fondurilor pentru programele de diabet, oncologie, HIV SIDA, care s-au descentralizat, și medicamentele s-au putut cumpăra de la orice farmacie, fiindcă pentru aceste patologii s-au desființat plafoanele din farmacii.
Așa au dispărut cozile de la farmacii, iar programele respective afectau circa 1 milion de bolnavi lunar pentru care s-a luat decizia să se prescrie rețetele pentru trei luni, astfel încât să se asigure un confort mai mare al acestor bolnavi și
să nu mai consume bani în fiecare lună mergând din localitatea de domiciliu în capitala de județ, unde se găsește de regulă medicul specialist.
Vreau să demonstrez că, dacă se alocă sume bănești la nivelul necesităților, atunci se reușește să se îmbunătățească acea zonă supusă unei finanțări prioritare.
De asemenea, am aprobat și am desfășurat cel mai amplu program de prevenție sanitară, Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației, pe durata unui an și jumătate, la care au participat circa 11 milioane de români.
Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației a fost apreciat atât de cetățeni, cât și de Comisia prezidențială pentru analiza riscurilor sociale și demografice, unde se specifică:
„Cea mai recentă și cuprinzătoare acțiune preventivă a fost Programul național privind evaluarea stării de sănătate a populației în asistența medicală primară, derulat în perioada 1 iulie 2007 – 31 decembrie 2008.
Marea majoritate (88–90%) a populației a apreciat Programul național de evaluare ca fiind util și susține continuarea lui. (Guvernul României 2008).
Prevenția este marea absență a sistemului de sănătate din România. Componenta preventivă a medicinii primare, inclusă în pachetul serviciilor medicale de bază, este subvalorificată”.
Ce s-a întâmplat cu programul? A fost anulat! Așa au înțeles autoritățile portocalii să respecte rezultatele unui demers de prevenție reușit și care a fost preluat de multe țări din întreaga lume.
V-am prezentat numai câteva acțiuni în care am investit și care ar fi trebuit continuate dacă se dorea ca sănătatea să fie prioritate națională, iar efectele să se vadă, să se manifeste în societatea românească.
Cu toate acestea, îmbunătățirile s-au lăsat așteptate pentru că mai erau multe alte lucruri de făcut: asigurarea unei finanțări și mai bune, ajungându-se în 2008 la o alocare de aproape 4,5% din produsul intern brut. Încerc să spun că dezechilibrele sunt atât de mari încât este nevoie de câțiva ani în care să se acționeze coerent, perseverent, cu o creștere permanentă de finanțare care să atingă un minimum de 6% din produsul intern brut.
Aș mai sublinia că mai sunt zone în care se pot identifica cheltuieli neeconomicoase, însă acestea sunt raportate la cheltuielile totale din sistem și, în această situație, sunt nesemnificative. Dar, sigur, trebuie înlăturate, pentru că vorbim de bani publici, bani ai tuturor contribuabililor, și orice leu este important, cu atât mai mult într-un sistem subfinanțat.
L-am auzit pe actualul ministru al sănătății de generalizarea, uniformizarea tarifelor utilizate în spitale, evident că pe tipuri de spitale, fără să-și dea seama că ar trebui să mai aibă vreo două-trei bugete de la casele de asigurări de sănătate ca să poată aplica măsura. Altfel, va rămâne un alt clișeu politic fără nicio acoperire financiară, o intenție de reformă virtuală când sunt atâtea de făcut în mod concret.
Cu atât mai grav va fi momentul aplicării descentralizării neraționale, la comandă politică, cu scopuri politice, pentru acoperirea unor interese, fără o analiză a situațiilor de descentralizare-pilot realizate în 2009, pentru care am adoptat o ordonanță de urgență în 2008, tocmai pentru că am crezut și am declanșat operațiunea de descentralizare.
Descentralizarea-pilot avea ca scop tocmai identificarea aspectelor importante care să fie avute în vedere la
începerea amplă a acestui proces destul de complex și care va avea un impact extraordinar asupra calității serviciilor medicale, structurilor și funcționalității unităților spitalicești.
Nimeni nu taie fără să măsoare, dacă este întreg la minte! Din păcate, nu s-au prezentat nici oficial, nici neoficial evaluările care ar fi trebuit făcute la finele anului 2009, nu s-au comunicat rezultatele și atunci credem că nu ni se spune adevărul fiindcă nu convine, deoarece analizele interne spun altceva decât se anunță și se voiește a se face.
În orice caz, trecerea spitalelor județene de urgență la comunitățile locale înseamnă abandonarea rolului statului în ceea ce numim medicina de urgență, responsabilitatea unică a statului pentru toți cetățenii țării, indiferent că sunt sau nu asigurați, prevedere constituțională, de altfel.
Cum să asigure autoritățile locale fonduri pentru cetățenii neasigurați, când acesta este atributul exclusiv al statului și statul se derobează de o asemenea răspundere?
Cine va finanța medicina de urgență din spitalele județene, când casele județene de asigurări nu au bani nici pentru bolile cronice, pentru pacienții asigurați?
Cine va răspunde de soarta oamenilor care se vor prezenta la spitalele județene de urgență pentru situații de urgență și nu vor fi bani, pentru că statul nu-și îndeplinește menirea?
Așteptăm răspunsuri, și noi, și cetățenii, să ne spuneți nouă și să le spuneți și oamenilor de ce le desconsiderați drepturile, de ce îi lăsați să moară cu zile, de ce vă lepădați de obligațiile constituționale.
Vă atenționăm că ne vom adresa Curții Constituționale dacă o veți lua pe drumul greșelilor nenumărate, ca să vă aducem pe drumul drept, pe drumul constituțional, al responsabilității față de cetățeni.
În anul 2009, guvernarea portocalie a distrus cu o ură de nedescris medicina primară și a încurajat zone care nu avuseseră probleme deosebite și a pregătit mișelește pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicilor de familie prin modul în care se va finanța această activitate, acțiune premeditată prevăzută în proiectul contractului-cadru.
În toată lumea se pune accent pe medicina primară, există preocupări majore ale Uniunii Europene, există rezultate interesante, pline de eficacitate din multe țări ale lumii și, cu toate acestea, o distrugeți și amanetați viitorul poporului român fie din necunoaștere, nepricepere, fie din rea-credință, fie din indiferență.
Nu putem să acceptăm incompetența ajunsă la rang de politică publică, nu putem să nu vă arătăm că sunteți în afara oricărui drum corect și adecvat, că nu ascultați ceea ce este mai bine pentru oameni.
Prezenta moțiune descrie o situație reală a societății din România în care trăim cu toții: minciuna marca Boc care spunea că obiectivul guvernării sale este „Îmbunătățirea stării de sănătate a populației, creșterea calității vieții, în condițiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană.”
După 15 luni de guvernare, 3 miniștri schimbați la sănătate și mai ales după măsurile luate de aceștia, sistemul de sănătate a fost direcționat printr-un management politic defectuos către colaps.
În loc să i se aplice măsuri de terapie intensivă (una dintre măsuri ar fi injectarea de fonduri financiare), se așteaptă ca sistemul de sănătate să intre în moarte cerebrală și să i se efectueze o procedură de transplant.
Ce mai contează că „donatorii – cetățenii” nu și-au dat acceptul, funcționează acordul prezumat, adică acordul domnului transplantolog-șef, domnul Boc, parafat cu sperietoarea financiară a ultimului an – FMI-ul. Ce se va transplanta? Bănuim. Proceduri noi cu nume extrem de atractive: coplata, clawback, prețuri de referință noi, privatizare, raționalizare, descentralizare, bla, bla, bla.
Domnul „cosaș-șef” Boc ne-a demonstrat ca mânuiește bine coasa, numai că sistemul de sănătate are nevoie de măsuri care să se rezolvă cu bisturiul, și nu cu coasa.
La începutul mandatului Guvernului Boc I am fost asigurați că „sănătatea este prioritate a guvernării și că există un sprijin politic, pentru a începe o descentralizare reală în sistem”.
„În primul rând, vreau să înțelegeți că sănătatea nu are culoare politică, are doar priorități, iar pentru mine, ca ministru, pacienții sunt cei mai importanți”, spunea un fost ministru al sănătății care știa numai ce culoare are Ferrari.
Repetările obsesive ale sloganului de mai sus în perioada derulării guvernelor Bocului I, II, III și așa mai departe, dublate de măsuri și prevederi legislative care vin să contrazică declarațiile guvernanților, denotă o atitudine care necesită cu siguranță consult de specialitate psihiatric. Nu de alta, dar o afecțiune cunoscută și destul de frecventă în România este schizofrenia, numai că pentru ea tratamentul, conform ghidurilor, este medicamentos, și nu cel aplicat cu coasa sau cu rindeaua.
Pe de altă parte, măsurile luate de către Guvernul Boc referitoare la accesul populației la medicamente ne fac să credem că în 2010 medicina românească va inova major, prin brevetarea unor noi metode de tratament, și anume coasa și rindeaua.
În continuare, vom prezenta un top al politicilor publice de sănătate care amețesc starea de sănătate a populației:
1. Scăderea finanțării pentru sănătate
Avem în 2010 unul dintre cele mai mici bugete din ultimii 10 ani, cu 30% mai mic decât la începutul glorioasei guvernări; în primul rând, pentru că a scăzut procentul din PIB alocat sănătății, de la aproximativ 4,5% în 2008 la numai 3,2%, apoi PIB-ul a fost și este și el în cădere liberă.
Vom adăuga și cele 3 rectificări bugetare în minus de anul trecut, ca să nu mai vorbim de demersul demagogic al ordonanței de urgentă din septembrie 2009, prin care se acorda sistemului de sănătate „bani din cer”, bani care se plătesc anul acesta, grevând, bineînțeles, bugetul anului 2010 care va ajunge numai până la mijlocul acestui an.
Mai departe ce se va întâmpla?
Vom aloca iar bani pe hârtie?
Vom mări decontarea de la 210 zile în 2009, după ce în 2008 era de 30 – 90 de zile, la 360 de zile în 2010?
Câte farmacii se vor mai închide?
Câți distribuitori vor mai rezista?
Câți oameni nu vor mai avea niciun acces la medicamente?
Acestea sunt întrebări la care guvernanții trebuie să dea răspunsuri asupra modului catastrofal în care conduc destinele sistemului sanitar.
Orice măsuri de limitare a unor cheltuieli, de reducere a altora nu vor putea acoperi necesarul de finanțare neacoperit pentru o jumătate de an.
Aceasta este realitatea și ea trebuie asumată de Guvernul Băsescu–Boc–Udrea și să li se spună oamenilor că pentru ei nu sunt bani să-și caute sănătatea, dar sunt pentru
publicitate în turism, pentru autostrăzi supraevaluate sau pentru site-uri guvernamentale.
Oare ce-o fi în capul acestor oameni?
2. Diminuarea accesului la servicii preventive
După 15 luni de guvernare, putem declara că singura măsură preventivă de impact în sistemul de sănătate a fost prevenirea pacienților că nu mai sunt fonduri pentru a accesa servicii și tratamente medicale.
Programele de depistare precoce a anumitor tipuri de cancer (sân, col uterin, colon și prostată) au rămas frumoase declarații politice care nu s-au concretizat în toată această perioadă, în plus, anul acesta, nu mai există nici măcar alocare bugetară pentru acestea.
A fost introdus încă un program de prevenție a bolii cardiovasculare, însă al cărui rol era să repete ceea ce făcuse Programul național de evaluare a stării de sănătate a populației în 2008, la o scară mult mai mare în domeniul bolilor cardiovasculare, și anume evaluarea riscului absolut de boală cardiovasculară.
Observăm că nu se face prevenție, pentru că nu se alocă fonduri, că programe de prevenție deja realizate sunt stopate, dar se inițiază altele și, evident, nimeni nu înțelege nimic.
Un singur lucru este fără tăgadă: Guvernul nu știe ce este prevenția, ceea ce înseamnă prevenția pentru starea de sănătate a populației pe termen mediu și lung, nu poate asigura condiții elementare de prevenție, cum ar fi educația copiilor și a adulților pentru o alimentație sănătoasă, pentru mișcare, pentru prevenția diverselor patologii care au drept cauză fumatul, consumul de alcool, stresul etc.
3. Distrugerea asistenței medicale primare
Politica guvernării Boc față de medicina de familie a fost una maoistă, în condițiile în care bugetul pentru medicina de familie a fost redus cu 40%, aducând multe cabinete medicale în pragul colapsului financiar.
Medicii în picioarele goale din satele chineze din anii ’50 nu sunt departe de gândirea guvernării Boc față de medicina de familie românească.
Exponenții partidului Domniei Sale se întreabă mirați de ce guvernarea anterioară a trebuit să risipească atâția bani pe prevenție, vezi Programul de evaluare a stării de sănătate și pe informatizare, pe laptopuri, iar alții, care se încadrează la habarniști, susțin cu ardoare introducerea unui „buget de practică” minimal, considerând că medicul de familie este fraudatorul sistemului de sănătate.
Există informații medicale, fișe pacient despre 11 milioane de cetățeni în laptopurile medicilor de familie și nimeni nu le utilizează, pentru că nu se vrea, pentru că nu se dorește transparență.
Pentru prima oară, medicii de familie au venit în contact cu majoritatea pacienților de pe listele lor, inclusiv cu unii care n-au trecut niciodată pe la medic, au îndrumat pacienții și au efectuat acțiuni de educație sanitară reală a pacienților, au cunoscut mai bine condițiile sociale ale oamenilor din listele de pacienți și au putut să realizeze o planificare mai bună a activității cabinetelor medicale.
Medicii de familie au început să contracteze credite bancare ca să-și doteze cabinetele, să le aducă în parametrii ceruți de normele sanitare, pentru că munca lor era recunoscută și recompensată, însă ați luat măsura diminuării veniturilor, astfel încât să le blocați activitatea.
Acesta este sistemul monstruos pe care l-ați bulversat și pe care îl patronați, așa ați înțeles să-i subordonați economic
pe toți aceia care trebuie să contribuie la umflarea buzunarelor șefilor din sistem, adică încurajați corupția, lipsa de valori și imoralitatea.
Vorbiți despre orice, dar nu vorbiți de faptul că ați blocat activitatea chiar din cele mai importante zone ale sistemului sanitar, cum este medicina primară, și că prin ce ne spuneți zilnic nu faceți decât să ne convingeți că avem dreptate.
4. Dezorganizarea programelor naționale de sănătate
Programele naționale de sănătate au nevoie stringentă de modernizare și reașezare pe principii transparente.
Acest lucru a fost așteptat și asumat la începutul guvernării Boc. În loc să analizeze și să elimine sau să îmbunătățească programele care nu au adus beneficiile așteptate, în anul 2009 a fost „desființată” Agenția Națională de Programe și au apărut peste noapte programe noi care cu siguranță că dacă nu au reușit să îmbunătățească viața românilor au reușit să umple buzunarele guvernanților și ale acoliților lor.
Dăm doar câteva exemple: programul de plase chirurgicale și investiția în doi roboți chirurgicali care au fost achiziționați la un preț aproape dublu față de prețul mediu al pieței și al căror cost pentru consumabile per act operator ar asigura cu suficiență bugetul câtorva zeci sau chiar sute de operații laparoscopice.
De ce s-au făcut aceste investiții?
Încercăm să demonstrăm cum s-au cheltuit și puținii bani de investiții, comparativ cu anii anteriori, când am realizat spre exemplu cea mai amplă și completă dotare pentru intervenții laparoscopice din România, un program derulat special sub coordonarea comisiei de specialitate, prin care am crescut gradul de reușită a intervențiilor chirurgicale, ca și confortul pacienților, concomitent cu reducerea timpului de spitalizare și a costurilor din spitale, dar și durata concediilor medicale.
Din fericire, programul funcționează și astăzi, pentru că s-a realizat încă din 2008 un sistem coerent de funcționare, monitorizare, management ieșit de sub birocrația unor funcționari din minister numiți politic în funcții de conducere ca urmare a politizării totale a administrației publice.
Concluzia este simplă: unde se lucrează profesionist, lucrurile merg cum trebuie, programele de sănătate sunt puse exclusiv în slujba pacienților, în rest, sunt improvizații pentru acces facil la fondurile publice.
5. Eliminarea medicamentelor de pe piață
Începutul guvernării Boc a coincis cu măsuri care au vizat politica medicamentului în sensul în care, la 15 luni de guvernare, ne confruntăm cu dispariția unor produse esențiale și imposibil de înlocuit pentru afecțiuni medicale grave sau cu reticența companiilor farmaceutice de a mai promova medicamente inovative pe piața românească.
5.a Scăderea prețului la medicamente după o formulă elaborată de „specialiștii” echipei guvernamentale a condus la exporturi paralele semnificative pentru un număr de zeci de produse, unele dintre medicamente care nu au înlocuitori.
În plus, măsura prin care se dorea creșterea prescrierii de generice s-a dovedit că are efecte inverse și perverse, astfel încât a condus la eliminarea unor generice ieftine de pe piață care dădeau prețul de referință.
5.b O a doua măsură care a afectat pacientul român a fost prelungirea termenului de plată a furnizorilor de medicamente până la aproape un an de zile, cu efect negativ pentru cetățeni, deoarece, din ce în ce mai mult, nu se vor
mai aduce medicamente care nu sunt plătite la timp de casele de asigurări.
Încă o dată se vede disprețul autorităților față de cetățeni, de cei care plătesc impozite și taxe, față de cei care așteaptă ca statul să lucreze în favoarea lor.
5.c A treia măsură a fost decisă anul trecut, dar este parafată și implementată zilele acestea sub forma unei suprataxări a cifrei de afaceri a companiilor farmaceutice.
Domnul Boc preferă să îi spună clawback și o flutură ca pe o măsură de salvare din pieire sigură a sistemului sanitar, măsură care ne-a fost impusă, ce-i drept, de FMI.
Numai că, din păcate, „cosașul” Boc nu poate pricepe diferența dintre suprataxare și un mecanism de control al creșterii vânzării de medicamente, așa încât așteaptă cât mai rapid „banii din cer”, banii pe care nu a uitat să îi prevadă în bugetul pe 2010, calculați după o formulă doar de dânsul știută.
De fapt, acest Guvern a introdus o taxă pe cifra de afaceri a producătorilor de medicamente, în contradicție cu prevederile europene, dar asta nu contează pentru guvernanții noștri, și-i obligă să-și redirecționeze vânzările către țări cu un comportament fiscal și administrativ normal și în concordanță cu reglementările internaționale.
Ne putem închipui orice despre personaje politice cinice.
5.d Pentru ca accesul la medicamente să devină aproape imposibil, guvernanții și-au propus să modifice și definiția prețului de referință, adică a prețului care dă nivelul de compensare la o clasă de medicamente din lista de compensate și gratuite astfel încât pacienții care plăteau o sumă modică pentru aceste medicamente trebuie să plătească din buzunarul propriu sume de 10, 20 sau poate și 100 de ori mai mari decât cele practicate până în prezent.
Ați făcut calcule să vedeți ce se întâmplă cu medicamentele pe care trebuie să le ia oamenii, domnilor guvernanți?
Ați estimat cum vor reacționa pacienții când nu vor mai putea să-și cumpere medicamente din cauza diferențelor mari de preț ca urmare a sumelor tot mai mari pe care le vor achita pentru că s-a schimbat modalitatea de compensare?
De ce nu spuneți adevărul și-i mințiți pe cetățeni?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.
Gheorghe Eugen Nicolăescu · 23 martie 2010 · monitorul.ai