Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 septembrie 2008
Informare · informare
Valer Dorneanu
Discurs
## Doamnelor și domnilor deputați,
Permiteți-mi să declar deschise lucrările de astăzi ale Camerei Deputaților, în plenul acesteia, cu anunțul tradițional privind prezența. Din cei 326 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 204. Absenți sunt 122, din care 8 participă la alte acțiuni parlamentare.
Permiteți-mi, pentru început, să vă prezint o informare cu privire la ordinea de zi pentru zilele de marți, 16, și miercuri,
17 septembrie, pe care o aveți difuzată în mapele dumneavoastră.
Programul de lucru, de asemenea, vă este prezentat pentru perioada 15—20 septembrie 2008.
În casetele dumneavoastră se află, de asemenea, o informare cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente. Aveți posibilitatea să faceți obiecțiuni cu privire la această repartizare, în termenul prevăzut de regulament.
Vă este, de asemenea, pusă la dispoziție o listă cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, aveți o listă cu rapoartele depuse în perioada 4—16 septembrie 2008 de comisiile permanente care au fost sesizate în fond.
Aveți, de asemenea, sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I, cele care au apărut între timp.
La punctul 1 de pe ordinea de zi supun atenției și aprobării dumneavoastră unele modificări în componența nominală a unor comisii permanente, la solicitarea grupurilor parlamentare.
Astfel, Grupul parlamentar al PNL propune desemnarea domnului deputat Alui-Gheorghe Adrian în calitate de membru al Comisiei pentru cultură, arte și mijloace de informare în masă.
Sunt obiecții?
Nu sunt.
Grupul PD-L propune desemnarea doamnei deputat Ehling Elena în calitatea de membru al Comisiei pentru politică externă, a domnului deputat Vladu Iulian în calitatea de membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare, desemnarea domnului deputat Uricec Eugen Constantin în calitatea de membru al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare.
Dacă sunt obiecții?
Nu sunt.
Grupul parlamentar al minorităților naționale propune desemnarea domnului deputat Zisopol Dragoș Gabriel în calitatea de membru al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport.
Dacă sunt obiecțiuni?
Nu sunt.
Supun aprobării dumneavoastră toate aceste propuneri. Cine este pentru?
Voturi împotrivă dacă sunt?
Abțineri?
Unanimitate.
Vă mulțumesc.
În continuare, stimați colegi, urmează să parcurgem validarea unui mandat de deputat.
Îi dau cuvântul domnului Marian Sârbu, președintele Comisiei de validare, să vă prezinte inclusiv numele noului nostru coleg.