Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 decembrie 2009
Informare · Trimis la votul final
Roberta Alma Anastase
Discurs
Doamnelor și domnilor deputați,
Vă propun să începem ședința de astăzi a Camerei Deputaților.
Din totalul celor 333 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 242 de deputați; sunt absenți 91, din care 4 participă la alte acțiuni parlamentare.
În conformitate cu prevederile regulamentare, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru ședințele în plen din zilele de luni, 14, marți, 15, și miercuri, 16 decembrie 2009; programul de lucru pentru perioada 14–19 decembrie; lista rapoartelor depuse în perioada 9–12 decembrie; informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente; lista cu legile pentru care se poate exercita dreptul de sesizare a Curții Constituționale; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, Partea I.
Înainte de a intra în ordinea de zi, la Cabinetul președintelui s-au depus două solicitări: este vorba despre solicitarea și anunțul făcute de domnul deputat Țurea Răzvan, ales în Circumscripția electorală nr. 31 Prahova, Colegiul uninominal nr. 6, care aduce la cunoștința plenului faptul că, începând cu data de 10 decembrie 2009, este deputat independent în Parlamentul României.
Domnul deputat Țurea este?
Nu.
De asemenea, domnul deputat Tița-Nicolescu Gabriel, deputat în Circumscripția electorală nr. 8, Colegiul uninominal nr. 4, care, de asemenea, declară că este deputat independent.
Dacă dumnealui este în sală?
Nu este în sală.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.