Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·12 octombrie 2011
other · respins
Marian Cristinel Bîgiu
_In memoriam_Ion Diaconescu 23
Discurs
## Doamnelor și domnilor,
În ultima perioadă, asistăm la o adevărată ofensivă a UNPR de racolare a primarilor din România.
Față de această situație, solicit Comisiilor pentru buget, finanțe și bănci, celor pentru politică economică și celor pentru administrație publică ale celor două Camere ale Parlamentului formarea unei subcomisii sau a unei noi comisii care să monitorizeze zilnic transferurile bugetare către administrația locală.
De asemenea, această subcomisie/comisie nou-înființată va trebui să solicite Guvernului, pentru fiecare localitate din România, alocările făcute în 2011, prin hotărâre de guvern, din rezerva bugetară, transferurile prin intermediul ministerelor de linie și celelalte sume care sunt alocate pe proiecte și programe speciale.
În acest fel, putem avea o oglindă clară în legătură cu raporturile dintre administrația centrală și administrația locală și sper să putem demasca și opri acest trafic dubios care se face cu banul public pentru a atrage primari.
Astfel, opinia publică va cunoaște permanent situația alocărilor bugetare, iar primarii vor avea sentimentul că sunt parte a unui sistem bugetar bazat pe norme, pe reguli, pe proporții pe care le respectă alocările bugetare. UNPR a făcut un blazon din imoralitate, și-a făcut un titlu de glorie din chestiunea racolării primarilor, a șantajelor, a presiunilor, a ademenirilor de tot felul a parlamentarilor din opoziție.
În ultima lună, am asistat la un tur de forță al reprezentanților UNPR, care anunță pe toate canalele media ce au reușit să mai adune în ograda proprie, prin șantaj și presiune, câți parlamentari li se vor alătura.
Această tumoare a clasei politice românești care este UNPR își face un titlu de glorie din faptul că are deja mai mulți parlamentari decât UDMR. Drept urmare, UNPR ne anunță victorios că amploarea trădării din România a depășit și pragul electoral al unui partid parlamentar.
După 20 de ani, când noi credeam că o să încheiem tranziția și o să pornim către o societate deschisă și către o democrație consolidată, de fapt, din toate acestea se face blazon. Acesta este blazonul pe care-l poartă actuala guvernare.
Mai grav este însă faptul că toată această campanie a UNPR este gestionată sub oblăduirea instituțiilor înalte ale statului și a grupurilor parlamentare ale majorității.
Stimați colegi,
Trebuie să oprim acest demers insultător la adresa statului român și a democrației. Singura modalitate pe care o avem la dispoziție este cea parlamentară. Personal, îmi manifest speranța că Parlamentul va înceta să mai fie o arenă de abuzuri și va deveni apărătorul, garantul democrației și al modernizării funcționării statului român. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .