Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Șerban Constantin Valeca
Discurs
## Doamnelor și domnilor senatori,
Asistăm, de câteva zile, la o serie de articole alarmiste apărute în presa ucraineană, care au la bază declarațiile destul de agresive ale unui deputat ucrainean referitoare la revenirea pe cale naturală a Insulei Maican la teritoriul României. Această poziție nu poate rămâne fără răspuns, drept pentru care, în urma unei minime documentări, doresc să transmit câteva mesaje.
Insula Maican poate reveni României, pentru că, în urma colmatării, șenalul navigabil – cel care determină traseul frontierei de stat – s-a mutat de la sud la nord de respectiva insulă.
Acuzațiile aduse de deputatul ucrainean privind revendicările teritoriale ale României asupra Insulei Maican sunt complet lipsite de justificare, deoarece în Tratatul privind regimul frontierei de stat dintre România și Ucraina, din 2003, se prevede chiar în primul articol că întocmirea noilor documente de frontieră nu reprezintă o revizuire a frontierei dintre cele două țări. În conformitate cu acest tratat, „în cazul cursurilor nenavigabile, frontiera trece prin mijlocul pânzei de apă, iar în cazul șenalelor navigabile, chiar pe mijlocul acestora”.
Or, așa cum arătam mai sus, în urma colmatării, șenalul navigabil s-a mutat de la sud la nord de Insula Maican. Trasarea unei noi linii de frontieră pe sectoare de frontieră pe apă trebuie realizată în conformitate cu poziția actuală a șenalului navigabil principal, așa cum va rezulta în urma verificărilor și măsurătorilor hidrografice efectuate la nivel de experți.
De fapt, acest lucru este recunoscut și de împuternicitul cu afaceri al Ucrainei la Curtea Internațională a ONU, ambasadorul Vladimir Vasilenko, care a declarat că în cazul de față nu este vorba de pretenții teritoriale, ci de rezolvarea unei chestiuni apărute ca urmare a schimbării șenalului navigabil al Dunării. „Pur și simplu, se constată o schimbare a actualului șenal navigabil și, în conformitate, se modifică poziția unora sau altora dintre malurile și insulele aflate pe canalul de navigație.”, a explicat Vasilenko, adăugând: „Nu este vorba de pretenții teritoriale. Este vorba despre rezolvarea situației create in jurul insulei ca urmare a modificărilor naturale.”
De asemenea, stimate colege și stimați colegi, la nivel de cunoștințe generale, conform prevederilor dreptului
internațional, atunci când granița dintre țări este situată pe un râu, ea se trasează pe șenalul navigabil, dacă părțile nu au convenit altfel.
În prezent, șenalul navigabil dintre insula românească Babin și insula ucraineană Maican este blocat de noroi, circulația navelor realizându-se între Maican și malul ucrainean. Așadar, este normală analizarea situației acestei insule, lucru permis în mod explicit de tratatul bilateral.
Mă intrigă lipsa de reacție și de fermitate a ministrului nostru de externe sau măcar a reprezentanților acestui minister în explicarea situației create.