Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iulie 2020
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Florina Raluca Presadă
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Se încarcă discursul…
Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iulie 2020
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Deși suntem într-un moment îngrijorător, cu raportări zilnice de peste 1.000 de cazuri noi de infectări cu COVID-19*, PSD, ALDE și UDMR vor ca tot ei să stabilească și data alegerilor parlamentare. Spun ei că așa a decis Curtea Constituțională. Total fals!12 Cele două situații nu sunt deloc identice sau simetrice, Curtea Constituțională menționând în decizia sa că Parlamentul poate decide să stabilească el data alegerilor locale, prin legea de prelungire a mandatelor aleșilor locali.* Or, în acest moment nu suntem deloc în ipoteza prelungirii mandatelor parlamentare și nici nu suntem în situația unei absențe a reglementării, în caz că ne-am afla în acest scenariu. Dimpotrivă, mandatele parlamentarilor se prelungesc de drept în stare de urgență, până la încetarea acesteia, iar alegerile pentru Camera Deputaților și pentru Senat se desfășoară în cel mult trei luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului. Scrie acest lucru în Constituție, la art. 63.*
În condițiile în care chiar perspectiva desfășurării alegerilor locale pe 27 septembrie devine problematică, vedem cât de util ar fi fost ca data alegerilor locale să poată fi stabilită de Guvern, pentru că este nevoie de decizii rapide și care să fie bazate pe date și informații din teren și de la experți.
Și profit aici de ocazie pentru a aminti Guvernului că trebuie să informeze corect, zilnic, cu privire la noile cazuri apărute din numărul de testări și retestări efectuate.
Așadar, stimate colege și stimați colegi, nu este nevoie de această lege. Prezenta propunere este doar o nouă tentativă a domnilor Ciolacu, Tăriceanu și Cseke de a influența un rezultat electoral, despre care știu și ei că e dezastruos, pentru partidele pe care le reprezintă.*
Uniunea Salvați România va vota împotriva raportului de admitere la această propunere legislativă.*
Justificarea combină apelul la interesul de partid (critică electorală) cu argumente constituționale universale.
„Prezenta propunere este doar o nouă tentativă a domnilor Ciolacu, Tăriceanu și Cseke de a influența un rezultat electoral, despre care știu și ei că e dezastruos, pentru partidele pe care le reprezintă.”
În context ↑