Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 octombrie 2018
Declarații politice · adoptat
Iulian Claudiu Manda
Discurs
## Doamnelor și domnilor senatori,
Declar deschisă ședința plenului Senatului de astăzi, 3 octombrie 2018, și vă anunț că, din totalul de 136 de senatori, până în acest moment și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 74 de colegi.
Ședința plenului Senatului este condusă de subsemnatul, asistat de domnii secretari Ion Ganea și Ion Marcel Vela.
Ordinea de zi a ședinței plenului a fost distribuită.
Dacă sunt intervenții?
Nu sunt.
Atunci, vă propun eu.
Stimați colegi,
Vă rog să fiți un pic atenți. Vă propun să fiți de acord ca la ordinea de zi de astăzi să începem cu dezbateri asupra inițiativelor legislative, cele care au termen de adoptare tacită săptămâna aceasta, respectiv punctele 1, 2, 3, 4, 5, 7, 8 și 9, după care să dezbatem COM-urile, în măsura în care ne mai rămâne timp. Și, bineînțeles, la ora 11.30 avem vot pe inițiativele cu caracter organic.
Înțeleg, o intervenție.
Doamna senator Crețu, vă rog, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.