Constantin Popa

## Doamnelor și domnilor senatori,

Declarația mea politică de astăzi pornește de la o serie de întrebări pe care și le pun și ni li punem toți cei interesați de starea actuală a societății românești.

Suntem noi cu adevărat un stat democratic? Avem noi un stat de drept autentic? Este de vină numai clasa politică pentru starea actuală a țării? Respectăm noi principiul separației puterilor în stat? Este, realmente, Parlamentul organul reprezentativ suprem al poporului român, așa cum prevede Constituția? Au făcut conducătorii politica interesului național?

De aceea se vorbește tot mai des, în ultima vreme, despre neputința instituțiilor statului de a exercita o administrație națională la nivelul cerințelor actuale și de perspectivă, despre reforma statului, despre revizuirea Constituției, despre o nouă împărțire administrativ-teritorială, ca semn de recunoaștere a faptului că nu funcționăm deloc bine ca stat european.

De asemenea, se aduc frecvent critici dure din partea partenerilor europeni referitoare la funcționarea justiției, a administrației în general – vezi Raportul MCV și neadmiterea în Spațiul Schengen –, precum și remarcile ofensatoare proferate de europarlamentarul britanic Nigel Farage în Parlamentul European, care susține, cu cifre și date,

prejudiciile aduse țării sale de cei 68.000 de emigranți români, dintre care 27.000 au fost, în diferite etape, reținuți, anchetați de poliție pentru o gamă diversă de infracțiuni.

Populația este și ea nemulțumită de felul în care funcționează administrația românească la toate nivelurile, de leadershipul practicat în toate domeniile: economic, agrar, al sănătății, educației, mediului, alimentației, serviciilor, ordinii publice etc.

Așa stând lucrurile, ne întrebăm: cine va putea schimba această situație dificilă, care pune sub semnul întrebării existența noastră ca națiune? Rămânem cu șanse de afirmare în istorie?

Mulți dintre cei cu care mă întâlnesc în noua mea calitate, de senator, de parlamentar român, nu știu mai nimic despre rolul Guvernului, al ministerelor, al Parchetului, al justiției, al organismelor de control: Garda Financiară, ANAF, Curtea de Conturi. Ei observă că marii responsabili cu controlul legalității se poartă ca niște neputincioși agenți constatatori care vin și se plâng că 40% din buget se duc în buzunarele unora. E bine așa?

Populația dă vina pe Parlament. Și, dacă percepția publică este că Parlamentul trebuie să facă dreptate, să rentabilizeze economia, să dea locuri de muncă, salarii și pensii, să ridice standardul de viață al oamenilor, haideți să acționăm! Iar dacă nu este atributul nostru, ce putere legislativă suntem? Haideți să lămurim lucrurile.

Noi cred că dorim cu toții „o țară ca afară”, cum sună un slogan electoral. Păi, dacă este așa, haideți să facem ceva, pentru că a trecut deja un sfert de secol de la schimbarea de sistem politic și tot se mai trezesc unii să se scuze că de vină este comunismul.