Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 aprilie 2018
Declarații politice · respins
George Edward Dircă
Discurs
Doamnelor și domnilor senatori,
Intervenția mea de astăzi își propune să atragă atenția asupra unei posibile catastrofe economice și sociale pe care ar suporta-o municipiul Galați, în principal, în urma vânzării combinatului siderurgic.
Așa cum bine știm, grupul ArcelorMittal a confirmat că intenționează să vândă Combinatul Siderurgic Galați pentru a putea prelua producătorul Ilva din Italia, fiind obligat să respecte criteriile concurențiale impuse de Comisia Europeană. Vă ofer câteva cifre relevante, dar și o mică istorie a combinatului, pentru că, așa cum se spune, cine cunoaște istoria, nu va repeta greșelile ei.
În anul 1989, unul din șase gălățeni lucra la Combinatul Siderurgic Galați, iar Galațiul devenise al doilea mare furnizor de tablă în blocul statelor comuniste. Înainte de privatizare, combinatul siderurgic avea circa 27.000 de angajați. În anul 2002, ca urmare a prevederilor contractului de privatizare, au fost disponibilizate circa 8.000 de persoane, iar în anul 2008 numărul de angajați urma să ajungă la circa 16.500 de persoane. În prezent, combinatul ArcelorMittal rămâne cel mai mare angajator în județul Galați, cu 6.000 de oameni. Combinatul generează peste 15% din cifra de afaceri totală a județului. În jurul combinatului gravitează alte 800 de IMM-uri din Galați și alte câteva mii din țară.
Doamnelor și domnilor colegi,
Vă reamintesc cu regret că în iunie 2001 combinatul Sidex din Galați nu a fost vândut, ci printr-o înlănțuire de promisiuni și acorduri, în mare parte secrete, a fost cedat pe o sumă derizorie către LNM Holdings, membră a grupului LNM Group, al patrulea producător mondial de oțel, și totul s-a petrecut sub Guvernul Năstase.
La momentul respectiv, LNM Holdings se angaja să deruleze programe de investiții pe parcursul următorilor zece ani, să diversifice gama de produse, pentru a răspunde cerințelor clienților din întreaga lume, precum și să îmbunătățească standardele de mediu și, mai ales, a consimțit să nu reducă numărul de angajați pe o perioadă de cinci ani de la data finalizării tranzacției altfel decât pe motive naturale și în limita bugetului alocat costurilor cu forța de muncă a societății.
În discursul dedicat vânzării, premierul în funcție la acel moment, Adrian Năstase, și artizanul vânzării mai multor obiective strategice ale României în mod subevaluat afirma că: „Vreau să vă spun că în țara noastră 150.000 de oameni depind de ceea ce se întâmplă la Sidex. 60% din populația Galațiului și din împrejurimi depind de succesul acțiunii pe care noi astăzi o marcăm. Pe de altă parte, este foarte clar că Sidex, până la acest moment, a reprezentat locul unde se produceau 80% din pierderile din întreprinderile românești de stat.”
Așa-numitul succes al vânzării a fost atât de mare, încât, de la 27.000 de angajați, combinatul a ajuns azi la 6.000 de angajați și urmează să fie vândut.