Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2009
procedural · adoptat
Roberta Alma Anastase
Adoptarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și vă anunț că, din totalul de 471 de deputați și
senatori, și-au înregistrat prezența 336, sunt absenți 135, prin urmare cvorumul legal este îndeplinit.
Dacă sunt observații în legătură cu ordinea de zi? Dacă nu sunt, vă supun la vot ordinea de zi. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abțineri? Nu sunt.
Cu unanimitate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată. Dacă în legătură cu programul de lucru sunt observații? Nu sunt.
Vă supun la vot programul de lucru. Voturi pentru? Voturi împotrivă? Nu sunt. Abțineri? Nu sunt.
La primul punct al ordinii de zi avem Proiectul de hotărâre privind modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului României nr. 9/2009 privind înființarea unei Comisii speciale comune pentru dezbaterea în fond, în procedură de urgență, a Codului penal, a Codului de procedură penală, a Codului civil și a Codului de procedură civilă.
Având în vedere faptul că această comisie specială comună urmează să-și desfășoare activitatea în continuare, până la finalizarea dezbaterilor și adoptarea Codului de procedură penală și a Codului de procedură civilă, este necesară prelungirea mandatului său.
Ca urmare, Birourile permanente comune propun modificarea art. 9 din Hotărârea Parlamentului României nr. 9/2009, în sensul prelungirii mandatului comisiei speciale până la data de 30 noiembrie 2009.
Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții pe această temă?
unei astfel de comisii care va trebui să găsească și soluțiile pentru evitarea unei astfel de crize, dacă putem să-i spunem, în domeniul justiției.
Sigur că vom solicita niște modificări ale proiectului de hotărâre, tocmai pentru a elimina cu adevărat ingerințele politice în actul de justiție.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.