Lucian Iliescu

Doamnelor și domnilor senatori, Stimați colegi,

Am să încerc să tratez o problemă referitoare la proceduri și regulamente.

Această declarație politică mi-a fost sugerată de evenimentele recente de implicare a Parlamentului în realizarea Proiectului Roșia Montană.

Avem o Constituție, avem legi speciale, avem regulamente de organizare și funcționare a celor două Camere: Senat și Camera Deputaților. Mai mult, la intersecția atribuțiilor Camerelor parlamentare, avem comisii comune, cu un scop bine precizat.

Comisia specială pentru clarificarea tuturor problemelor legate de o dezbatere temeinică a Proiectului de lege privind Roșia Montană funcționează anevoios. Ca politician, ca inginer, ca om format profesional în industrie, pot înțelege ușor că sunt dificultăți firești pentru un proiect atât de complex, cu impact politic, cu implicații tehnice și economice, dar, ca senator și președinte de comisie, întrevăd și dificultăți generate de procedurile și regulamentele noastre, mai precis de nerespectarea sau ocolirea acestora.

În funcționarea Comisiei speciale pentru Roșia Montană sunt vizibile ezitări și disfuncții care nu sunt caracteristice doar acestui caz concret. Sunt ezitări și disfuncții care se resimt în activitatea parlamentară, devin vizibile în mass-media și participă la ceea ce am putea denumi deficitul de imagine al Parlamentului. Ele au devenit mai evidente, date fiind focalizarea atenției și interesul deosebit pentru Proiectul Roșia Montană.

De peste două săptămâni, se încearcă audierea în comisia specială a șefilor celor două servicii de informații, SRI și SIE, structuri informative aflate sub control parlamentar. Era previzibil ca membrii Comisiei speciale pentru Roșia Montană să dorească informații de natura celor clasificate. Pentru a avea acces la unele dintre aceste informații, este necesar avizul ORNISS. Nu toți membrii comisiei au acest aviz. Prin urmare, aceste audieri, mai mult de imagine, riscă să devină fără conținut.

Mă întreb chiar în ce măsură audierea șefilor serviciilor de informații, în această formulă, este legală, atât timp cât există comisii parlamentare constituite în baza unor legi speciale, comisii învestite cu dreptul și obligația de a controla și audia șefii structurilor informative.

Adică, în loc să alegem calea cea mai simplă, legală și regulamentară de a obține informațiile prin comisiile parlamentare competente, care pot face ca aceste informații să fie utilizate în procesul legislativ, alegem o altă cale, complicată, la limita legii, cu neșansa ca aceste audieri să fie inutile.

M-am oprit la aceste exemple doar pentru că sunt recente, pentru că sunt relevante din perspectiva procedurilor regulamentare și, nu în ultimul rând, pentru că lipsa de transparență a structurilor informative ale statului constituie puncte fierbinți ale discursului public. ## Stimați colegi,